Stare de detentie

-Castigatoarea birmaneza a Premiului Nobel pentru Pace, Aung San Suu Kyi, este tinuta in detentie din mai

Ultima data cand am vazut-o pe Aung San Suu Kyi in februarie, era pe scarile din fata casei familiei ei in zona universitara a Rangoonului, in Burma, facand cu mana in semn de la revedere. Masina noastra a iesit pe poarta de fier forjat, dar ea a ramas pe scari si a continuat sa priveasca in departare, dusa pe ganduri. Dupa ce am trecut de gardienii inarmati pana in dinti care ii inconjurau casa, m-am mai uitat o data in urma. Ea era inca acolo, cu mainile drepte pe langa corp, nemiscata. Apoi, foarte incet, s-a intors si a intrat in casa, singura.

Era o imagine coplesitoare, stranie. La momentul acela, laureata Premiului Nobel pentru Pace din 1991 mi-a parut insingurata si extrem de izolata. Conducea miscarea de democratizare a indelung-reprimatei sale tari, Burma, de 15 ani din care marea majoritate si-i petrecuse sub arest la domiciliu. Dar, in retrospect, acela a fost un moment calm. Cu cateva luni mai tarziu, situatia din Burma avea sa devina si mai complicata -- si periculoasa.

Pe 31 mai, incercand din nou sa o aduca la tacere, s-ar parea, agenti ai guvernului au arestat-o pe fragila Suu Kyi. O multime sprijinita de junta militara la putere atacase, cu bete de bambus ascutite si cu bare de fier, vehicolul cu care calatorea pentru a tine o prelegere in partea de nord a Burmei. Cateva zeci de suporteri de-ai ei au fost ucisi sau arestati; cu mult mai multi au fost batuti in mod brutal. Martorii spun ca femeile suportere au fost dezbracate la piele si abuzate.

Au existat dubii privind situatia lui Suu Kyi timp de sase luni cat a fost retinuta in "arest de protectie", cum s-a referit guvernul birmanez la incarcerarea ei. Intr-un sfarsit, la inceputul lui iulie, trimisul special al Natiunilor Unite Razali Ismail a obtinut invoire sa o vada pe Suu Kyi, si a raportat ca ea se gasea intr-o stare fizica si psihica buna. Suu Kyi ramane inca sub arest.

Conflictul dintre junta militara si "Doamna", cum e stiuta Aung San Suu Kyi in Burma, a atins un punct critic cu arestul ei. Le-a determinat pana si pe cele 14 femei membre ale Senatului Statelor Unite, la indemnul Senatoarei Dianne Feinstein (Democrata, California), sa ii trimita o scrisoare de suport pe 19 iunie, ziua in care ea a implinit 58 de ani. Scrisoarea spunea, printre altele: "Am vrea sa stii ca noi, cei care iubim libertatea si democratia in lume, suntem alaturi de tine".

Femeile, in special, au avut de suferit sub regimele represive care au condus Burma din anii '60, si de aceea nu e de mirare ca o campanie de presiune internationala pentru impunerea alegerilor libere in aceasta tara este condusa de femei. Departamentul de Stat al Statelor Unite a confirmat ca cel putin 36 800 femei au fost violate de soldati birmanezi. Multe din aceste femei au fost ucise de agresorii lor; din cele care supravietuiesc violurile in grup, o mare parte sunt infectate cu HIV ca rezultat. Rata de mortalitate materna in Burma este una din cele mai ridicate din Asia; mai mult de jumatate din acele morti rezulta din avorturi ilegale. Nu e disponibila nici o metoda contraceptiva. Traficul de sex este foarte raspandit.

Copii birmanezi sunt si ei in pericol: un sfert din cei intre 10 si 14 ani sunt fortati sa munceasca. Burma are 70 000 de copii soldati, unii si de 11 ani. Multi din ei au fost rapiti, si multi au fost siliti sa inghita amfetamine si whiskey pentru a-i constrange sa actioneze impotriva taranilor care rezista armatei. Numai o treime din copiii birmanezi termina cinci clase de scoala primara; in multe zone inaccesibile ale tarii nu exista nici un fel de educatie.

Lucrurile nu au stat asa dintotdeauna. Timp de secole, femeile birmaneze s-au bucurat de o egalitate aproximativa cu barbatii. Ele erau libere sa isi aleaga sotii si sa isi pastreze propriul nume dupa casatorie. Puteau sa isi controleze proprii bani. Puteau sa divorteze. De multe ori deveneau manageri de afaceri. Desi existau limite pentru rolul femeilor credincioase in Budism -- nu aveau voie sa intre in zona sacra a templelor -- femeile puteau primi o educatie la manastiri si de aceea aveau o rata foarte scazuta de analfabetism.

Astazi femeile sunt in esenta invizibile in intreprinderi comerciale majore, in diplomatia si sistemul politic din Burma, cu exceptia importanta a lui Aung San Suu Kyi, conform celor spuse de Mathea Falco, autoarea unei "white paper" despre Burma finalizat in aceasta vara pentru Consiliul pentru Relatii Internationale. Falco a mentionat intr-un interviu recent ca "armata nu permite succesul femeilor".

Ceea ce face cu atat mai remarcabila lupta si indrazneala lui Suu Kyi. Desi nu are nici 1,60 m in inaltime si cantareste nu cu mult peste 45 de kg, ea a tinut piept unei junte care detine cea mai mare armata din Asia de Sud-Vest. Ei au arme si tancuri; ea are idei si convingeri.

S-ar putea ca Aung San Suu Kyi sa nu fie un nume bine-cunoscut pentru americanii ce probabil ar reusi cu greu sa gaseasca Burma (numita Myanmar de regimul militar la putere) pe o harta, dar povestea vietii ei rivalizeaza ca anvergura actiunea din "Pe Aripile Vantului". Tatal ei, Generalul Aung San, a fost un erou de razboi si liderul miscarii pentru democratie in Burma dupa cel de-al doilea razboi mondial. A fost asasinat in 1947, cinci luni inainte de obtinerea independetei de Marea Britanie. Fiica lui avea pe atunci numai 2 ani. Mama lui Suu Kyi, o infirmiera pe vremea razboiului, a devenit mai tarziu ambasadoare in India.

Tanara Suu Kyi a facut facultatea la Oxford si s-a casatorit cu un chipes coleg de acolo, Michael Aris, care avea sa devina profesor de studii tibetane. A trait o viata linistita in Anglia ca sotie si mama a doi fii pana cand mama ei a suferit un atac de cord in 1988.

Intoarcerea lui Suu Kyi in Burma pentru a o ingriji pe mama ei s-a petrecut in mijlocul unei agitatii nationale, cand mii de studenti au fost ucisi de catre guvern in timpul unor demonstratii de protest. Ea a fost indemnata sa ramana in tara si sa ajute la conducerea luptei pentru democratie. Partidul ei politic, Liga Nationala pentru Democratie, a castigat o victorie electorala covarsitoare in 1990, dar regimul militar a refuzat sa renunte la putere.

Intre timp, Suu Kyi a ramas in Burma cu mari sacrificii personale. A putut sa-si vada cei doi fii numai din cand in cand. Cand sotul ei murea de cancer la prostata in 1999, junta a refuzat sa ii acorde viza pentru a o vedea pentru ultima oara.

Cu siguranta ca nu avem nevoie de inca o criza in lume la momentul de fata, dar din pacate situatia din Burma se inrautateste. Dealer-ii de droguri au transformat Burma intr-una din cele mai mari producatoare de heroina si amfetamine din lume. In acelasi timp, Burma are una din cele mai in crestere rate de SIDA din lume -- si unul din cele mai proaste sisteme de sanatate din lume.

Cand am vorbit cu Aung San Suu Kyi in februarie, aceasta m-a impresionat ca fiind foarte atenta, elocventa si clar nemultumita de lipsa de progres. "Avem mare nevoie sa democratizam tara", a spus. "Nu putem face nimic privind ingrozitoarele probleme sociale si economice pana cand nu facem ceva cu guvernul. Oamenii ar trebui sa poata sa traiasca fara sa se teama ca vor fi dusi cine stie unde in mijloc de noapte".

Chiar daca aceasta sustinatoare a democratiei va iesi nevatamata din incarcerare, se pare ca miscarea pentru alegeri libere a fost drastic afectata de masurile represive recente. Birourile partidului ei au fost incuiate cu lacate peste tot in tara. Lideri ai partidului au fost intemnitati. Si insasi "Doamna" se gaseste acum intr-un pericol mai mare ca niciodata.

Congresul Statelor Unite a votat sa intareasca sanctiunile impotriva Burmei, si Kofi Annan a declarat ca Natiunile Unite vor urmari sa exercite presiune asupra juntei birmaneze pentru a elibera-o pe Suu Kyi. Noi, toti ceilalti, asteptam si speram.

de Rena Pederson

Ms., toamna 2003

Pentru informatii suplimentare despre Aung San Suu Kyi si Burma, vezi www.burmaproject.org, www.burmanet.org si www.dassk.com.

Pentru o socanta analiza a situatiei femeilor birmaneze si violurilor comise de membri ai armatei, vezi www.ibiblio.org/freeburma/docs/school_for_rape.html.

Hrana, mediul, economia globala

Combin aici doua traduceri, una din The Ecologist si una din E Magazine, ce au amandoua de-a face cu impactul ecologic al unor asa-zise "avansuri" in productia agroalimentara pe plan mondial: "fermele-fabrici" si modificarea genetica. Acestea sunt rezultate ale unei politici rigide de urmarire a cresterii productiei cu orice pret, si au devenit deja probleme devastatoare, care ameninta mediul, economia globala, legile care ingradesc sfera de influenta a anumitor state, si nu in ultimul rand sanatatea si chiar intregul mod de viata al oamenilor de pe toata suprafata globului. Si in Romania se fac resimtite efectele acestei politici -- in special in ceea ce priveste prezenta larg-raspandita dar nereglementata a organismelor modificate genetic, produse de catre mega-companii ca Monsanto. As mai recomanda, pentru o analiza a semnificatiei sentimentelor si actiunilor ecologiste in contextul "globalizarii" economiei de piata, articolul "O iluzie de progres" din acelasi numar din The Ecologist (articol pe care il voi traduce mai tarziu).

1) Factory farms spread (Fermele la scara industriala se extind)

Fermele-fabrici incep sa se extinda si in tarile "in dezvoltare" -- aducand cu ele nenumarate probleme ecologice si de sanatate publica, declara o lucrare publicata de Worldwatch Institute, un grup de monitorizare ecologica din Statele Unite. In "Factory Farming in the Developing World", se observa ca productia mondiala de carne a crescut cu mai mult de 500 la suta din 1950, si ca productia de animale la scara industriala (factory farming) este metoda care continua sa intregistreze cea mai mare crestere. Fermele industriale sunt responsabile pentru 43% din carnea de vita produsa in lume, iar majoritatea porcilor si pasarilor sunt crescuti in ferme-fabrici. Conform raportului, consumul de carne este vazut ca o "indicatie de dezvoltare sociala si economica" si doua treimi din cresterea consumului de carne pe 2002 s-a inregistrat in tari in dezvoltare. Productia la scara industriala ameninta sansele de supravietuire ale animalelor indigene si contribuie la poluarea apelor de suprafata si subterane, la bolile transmise prin hrana si la rezistenta contra antibioticelor.
Acest raport poate fi citit la www.worldwatch.org.
-------------------------------------------------------------------------
The Ecologist, vol. 33 nr. 6, iulie-agust 2003

2) Feed the needy, not the greedy (Hrana pentru cei nevoiasi, nu pentru cei lacomi)

In rand cu aerul si apa, unul din ultimele lucruri din natura cu care ar trebui sa ne jucam este hrana noastra -- cel putin nu fara sa luam in considerare, cu cea mai mare grija, toate implicatiile. Si aceasta, desigur, inseamna sa efectuam un program de cercetare minutioasa, nu sa ne repezim pe camp -- cum s-ar parea ca face industria biotehnologica -- cu o asa daruire incat daca mai tarziu vor rasari probleme ne va fi imposibil sa ne intoarcem din drum. Avem enorm de mult de pierdut: sanatatea oamenilor, calitatea mediului si capabilitatea pe viitor a ecosistemelor de a produce cantitati satisfacatoare de hrana ce se poate consuma in siguranta si este de o calitate nutritiva ridicata.

Este ingrijorator faptul ca biotehnologia alimentelor devine un fenomen semnificativ in aceeasi perioada istorica in care hrana biologica (organic food) e din ce in ce mai prezenta. Sustinatorii hranei biologice si naturale au muncit din greu sa ne aduca la aceasta faza de progres, si in acelasi timp sa educe publicul si legislatorii despre temerile privind siguranta produselor alimentare. Si totusi la momentul de fata ei se izbesc de ironia ca roadele (fructele, legumele...) muncii lor se prea poate sa fie chiar ele atinse de biotehnologie, voit sau accidental. Daca nu poti consuma in perfecta siguranta produse date cu pesticide, e oare cu ceva mai bine daca pesticidul este in schimb produs de o gena a plantei? Pur si simplu nu stim cum stau lucrurile, dar ar trebui sa stim -- sau vom afla in modul cel mai neplacut peste cateva generatii, cum s-a intamplat cu efectele intarziate ale unor produse farmaceutice, medicamente de fertilitate si testari nucleare.

Dar acesta este clasicul dezechilibru, in care interesele bine-sprijinite financiar detin avantajul pe piata si in arena dezbaterilor publice. Foarte amuzant cum continuam sa nu luam actiune in privinta incalzirii globale pentru ca, s-ar parea, nu am efectuat destule studii, dar ingrediente modificate genetic sunt introduse pe zi ce trece in din ce in ce mai multe produse alimentare fara nici un fel de discutie.

Asa cum se intampla cu atatea probleme ecologice si sociale, economia joaca un rol decisiv. Motivatia industriei biotehnologice, atunci cand foloseste pesticide implantate pentru a spori randamentul recoltelor sau Hormoni de Crestere pentru Bovine modificati genetic (rBGH) pentru a spori productia de lapte, este de a crea un profit mai mare, nu vreo dorinta altruista de a aduce hrana celor infometati. Promisiuni de genul celor ca prin biotehnologia alimentelor se va putea "hrani intregul glob" nu se bazeaza pe fapte, iar pana in momentul de fata nu prea exista dovezi ca o abundenta de ceva se face simtita pana la cei cu-adevarat nevoiasi. Si chiar daca s-ar schimba acest lucru, nu ar trebui sa avem nevoie de metode high-tech prin care sa reparam ce-am stricat si sa-i hranim pe cei infometati. Mai degraba, ar trebui sa ne ocupam de motivele fundamentale pentru care exista foamete, cu accentul pe crearea unui model de productie a hranei care sa fie sigur, sanatos, sustinut, controlat local si -- da, biologic.

S-ar putea sa existe un rol benefic al biotehnologiei alimentelor, ca adaos la metodele biologice de productie. Pana la urma, aspectele sale cele mai bune nu sunt foarte departe de crearea -- benefica -- a hibrizilor. Ar putea duce la o crestere de randament si, cu supraveghere morala, ar putea imbunatati situatia celor carora nu le ajunge hrana. Si bineinteles nu strica sa putem gasi metode mai putin toxice de a combate insecte si boli daunatoare. Dar biotehnologia -- daca e in stare sa rezolve macar cateva din aceste probleme -- nu trebuie sa inlocuiasca productia biologica, si ar trebui sa avanseze numai cu scopul asigurarii sanatatii, sigurantei si nutritiei adecvate pentru toata lumea.
-------------------------------------------------------------------------
E, vol. XIV nr. 4, iulie-august 2003

Noi care nu vrem sa stim, sa auzim, sa schimbam

de Valeriu Nicolae

Nu vreau sa vorbesc despre ceea ce s-a intamplat la Craiova. Desi as putea sa o fac mai ales ca am trait ani buni acolo si adesea ca adolescent m-am lovit de cei care acum formeaza "Fratia" si care in acel moment nu erau nimic altceva decat niste golani amarati (desi e irelevant, etnici romani) din zona Liceului Pedagogic si Energetic. Nu vreau sa vorbesc de legaturile acestora bine stiute in Craiova cu oameni de afaceri si "celebritati" ale vietii mondene ale orasului care practic au cultivat invulnerabilitatea legala a acestora si nici despre ingrozitoarea lipsa de profesionalism si coruptie din administratia publica si politia din Craiova.

Vreau sa vorbesc despre cei care cred ca sunt adevaratii vinovati a celor ce s-au intamplat in multe parti printre care la Hadareni, Buhusi si acum Craiova.

Noi, tiganii romani care ne ducem zilnic la serviciile noastre de doctori, ingineri, avocati, politicieni, profesori; personalitati ale vietii publice, sportivi care pretindem ca nu avem nimic in legatura cu comunitatea romilor si culoarea noastra este decat un accident, noi tiganii romani capabili sa oferim pustilor crescand in ghetourile tiganesti modele positive si care preferam sa nu vorbim despre etnia noastra frica fiindu-ne de stigmatului social si automata respingere a societatii romanesti.

Noi suntem vinovati.

Ziaristii, reporterii si redactorii din mass media care in mod constient sau inconstient forteaza in fiecare zi asocierea intre tigani si infractori, care incearca sa separe cetatenii Romaniei pe principii entice atunci cand vine vorba de acte antisociale si care sunt in mare parte responsabili de faptul ca a fi tigan in Romania este considerat de marea majoritate a cetatenilor tarii un lucru rusinos similar cu hotia, cerseala si violenta.

Voi sunteti vinovati.

Milioanele de romani cu sange mixt care isi ascund o parte din identitatea lor etnica pentru ca este mai comod, voi care stati acasa in fata televizioarelor si sunteti revoltati de ceea ce vedeti ca se intampla pe strazile Craiovei considerand ca altcineva ar trebui sa faca ceva.

Voi sunteti vinovati.

Dumneavoastra cei care ascultati cu placere discursurile lui Vadim Tudor care incearca sa va transforme in marionete insistand pe puritatea romanismului si apeland la instincte primare responsabile pentru moartea a milioane de oameni in Ruanda, fosta Iugoslavie, India, Orientul Mijlociu.

Voi care nu sunteti in stare sa vedeti ca sunteti manipulati in a crede ca a fi roman depinde numai de etnicitate si ca asta este un statut superior fata de minoritatile care traiesc in Romania desi in contradictie cu Constitutia tarii. Voi cei incapabili sa vedeti ca marea majoritate a celor care au distrus tara furand miliarde sunt hoti si nu ar trebui caracterizati ca etnici romani sau tigani, ca alcolicul abuziv care isi bate nevasta si copiii este un infractor care ar trebui pus in puscarie si nu etnic roman sau tigan, ca pedofilul ucigas de la Suceava este nimic altceva decat un criminal si ca asta nu are nici o legatura cu romanismul; voi sunteti vinovati.

Si cum marea majoritate a noastra suntem vinovati, si cei alesi de noi sunt vinovati ca reprezinta frustrarea si impotenta noastra, ca sunt corupti deoarece noi ii acceptam asa, ca ne mint si ne manipuleaza caci noi vrem sa fim mintiti si manipulati.

Societatea civica romana nu exista pentru ca noi nu facem nimic si asteptam sa hotarasca altcineva in locul nostru ceea ce ar trebui sa facem, noi suntem vinovati, cei care asteptam un conducator de tipul lui Tepes pentru ca e mult mai usor ca altcineva sa hotareasca pentru noi si sa isi asume responsabilitatea. Vlad Tepes a fost un despot si un criminal sadic si in nici un caz cineva care ar trebui sa fie promovat ca erou national. Nu avem nevoie de Vlad Tepes, avem nevoie ca noi sa incepem sa schimbam ceva in atitudinea noastra si sa incercam sa devenim ceea ce credem ca suntem si anume CETATENI ROMANI. Rolul cetateanului este sa protesteze si sa forteze politicienii in a face ceva si nu a se vaicarii in sanul familiei sau la o bere cu prietenii asteptand miracole.

Gandhi spunea:" Noi trebuie sa fim schimbarea pe care o dorim sa o vedem". Cati dintre noi suntem asa cum am dori sa fie cetatenii Romaniei ?

------------------------------------------------------------------------------------------

-->Initiativa/Apel pentru ajutor

Comert cu saracia, trafic de fiinte

Raport despre traficul de fiinţe umane în Balcani
de la Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie

Zeci de mii de femei din estul Europei cad anual victime reţelelor de trafic de fiinţe umane. O anchetã realizatã în opt ţãri balcanice, la iniţiativa “Institute for War and Peace Reporting”, oferã în premierã o perspectivã asupra acestui fenomen.
***
Marcu îşi scarpinã barba nerasã, în timp ce priveşte fix pe fereastrã la coada imensã de TIR-uri, autocare şi maşini din faţa sa. E nervos şi foarte obosit. Sîntem într-o cafenea micuţã, undeva la graniţa dintre Bulgaria şi Grecia.
Bãrbatul ezitã ceva vreme înainte sã se apropie şi sã ne cearã o favoare.
“ªtiu cã sînteţi români. Nu vreţi sã luaţi cu voi în maşinã nişte fete şi sã le treceţi graniţa în Grecia?”, spune el în timp ce ne aratã cu mîna o maşinã unde pe bancheta din spate se aflã douã femei tinere.
Am fost identificaţi dupã plãcuţele de înmatriculare ale maşinii.
“Fetele sînt din Braşov şi trebuie sã ajungã la Salonic. Actele lor sînt în regulã şi voi o sã primiţi bani buni pentru asta”, adaugã bãrbatul.
Traficul de persoane este modul de existenţã al lui Marcu. “O sã le gãsesc nişte slujbe bune într-un club din Salonic. ªtiu eu unde sã le duc. Viaţa e grea pentru toţi dar fiecare are de cîştigat de aici. Fetele, surori de fapt, sînt foarte sãrace şi provin dintr-o familie de alcoolici”.
Aplecîndu-se peste masã, Marcu începe sã ne priveascã tot mai ameninţãtor. “Ajutaţi-mã, luaţi fetele cu voi în maşinã şi ne întîlnim apoi dincolo de graniţã. O sã faceţi rost foarte uşor de bani buni”.
“Dar de ce nu iei un taxi pentru asta?”, întrebãm la rîndul nostru.
“Nu, nu vreau aşa ceva pentru cã tipii cu taxiurile sînt nişte hoţi, mã pot pãcãli”, se rãsteşte Marcu la noi.
Bãrbatul devine tot mai nervos şi insistã sã acceptãm tîrgul. Pãrãsim cafeneaua cu Marcu pe urmele noastre. Eram pe punctul sã continuãm discuţia cînd bãrbatul, privind în interiorul Daciei noastre, observã pe bancheta din spate echipamentul de jurnalişti, inclusiv camera de filmat. Eram deconspiraţi în operaţiunea noastrã de reporter incognito.
Fãrã sã priveascã vreo clipã înapoi, Marcu o ia la fugã spre maşina lui şi dispare instantaneu, undeva înspre Bulgaria. Fãrã îndoialã cã avea sã se întoarcã totuşi a doua zi.
Marcu este unul dintre sutele de traficanţi ce opereazã pe graniţele din Balcani şi care se ocupã cu comerţul de persoane. Nu de arme, nu de droguri sau de maşini furate, ci de femei.

Cum funcţioneazã sistemul
În noiembrie 2002, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) estima cã aproximativ 200 de mii de femei au cãzut victime reţelelor de trafic balcanice, ale cãror ramificaţii ajung pînã în ţãrile Uniunii Europene.
Date ale Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) aratã cã cei mai importanţi exportatori de carne vie înspre Occident sînt Moldova, România, Ucraina şi Rusia, urmate de Bulgaria.
România este centrul acestui gen de comerţ în principal din douã motive: poziţia sa geograficã – care o face o ţarã de transit – şi existenţa unui numãr mare de persoane sãrace, dispuse sã facã aproape orice pentru bani.
Cele mai importante rute de trafic încep în România: una care merge spre nord, cãtre Ungaria, cu ramificaţie spre sud-vest, înspre fosta Iugoslavie şi Albania, apoi peste Marea Adriaticã, în Italia; cealaltã, care merge direct înspre sud, prin Bulgaria cãtre Grecia.
În cadrul primei rute, fetele sînt racolate îndeosebi în Bucureşti şi Timişoara, apoi vîndute reţelelor sîrbeşti, care le duc mai departe, fiind puse sã se prostitueze pe strãzile Belgradului ori re-vîndute în Bosnia, Kosovo sau Muntenegru. Unele fete ajung în Albania şi apoi, via Italia, în ţãri din vestul continentului.
Cel de-al doilea traseu începe din România şi continuã prin Bulgaria înspre Grecia. În Bulgaria, multe dintre fete sînt oprite şi apoi re-vîndute diferitelor reţele din Macedonia, Albania sau Italia.
Reţelele de trafic de persoane reprezintã grupãri de interese care depãşesc divizãrile etnice. Ele sînt cel mai adesea grupuri bine organizate, care au colaborat şi înainte fãcînd comerţ ilegal de droguri sau de arme. Asta nu înseamnã cã nu existã şi traficanţi pe cont propriu.
Rãzboaiele din ultimul deceniu au fãcut din Balcani un adevãrat rai pentru traficanţi. Controalele la graniţe au devenit superficiale, iar comunitãţi umane întregi au fost sãrãcite sau nevoite sã se confrunte cu renunţarea la codurile morale rigide, caracteristice regimurilor comuniste.
În întreaga regiune balcanicã punctele de control vamal sînt cel mai adesea prost echipate, iar funcţionarii uşor de corupt. La fel de lesne se pot obţine paşapoarte false ori se pot contraface vize de cãlãtorie.
Conflictele balcanice au contribuit totodatã şi la crearea unei pieţe a prostituţiei. Deloc surprinzãtor, la acest lucru a contribuit şi influxul masiv de bani, odatã cu venirea în zonã a diferitelor misiuni internaţionale de menţinere a pãcii. O sursã din cadrul Misiunii Naţiunilor Unite în Kosovo (UNMIK) a declarat pentru IWPR, în luna august, cã piaţa e atît de dezvoltatã aici încît multe fete preferã acum sã lucreze ca prostituate, fiind bine plãtite, tratate decent de “peştii” lor şi “trãind oricum mult mai bine decît în ţãrile de origine”.
Din cele 826 de fete ajutate de OIM în intervalul mai 2001 – decembrie 2002, 590 (circa 77 la sutã) se aflau în Kosovo, Bosnia şi Muntenegru.
Sînt mai multe metode de recrutare a fetelor. Una dintre ele constã în folosirea anunţurilor în ziare, unde se promit fie slujbe necalificate, precum cea de chelneriţã, fie cãsãtorii cu cetãţeni occidentali.
Dupã ce fetele sînt ademenite, traficanţii le confiscã paşapoartele apoi le obligã sã se prostitueze.
Mai rar, dar totuşi unele dintre ele reuşesc sã scape. Numai cã multe sînt în cele din urmã re-capturate de cãtre traficanţi sau urmãrite şi ameninţate chiar şi în centrele de adãpost.
Pentru obţinerea unei imagini cît mai clare a acestui fenomen reporteri IWPR din opt ţãri balcanice au urmat rutele reţelelor de trafic de persoane, începînd din România, spre sudul Bulgariei, continuînd cu Grecia, Albania şi apoi întorcîndu-se spre nord, prin fostele republici iugoslave. Au fost vizitate cluburi de noapte, baruri, hoteluri şi bordeluri, s-a stat de vorbã cu fetele implicate, cu traficanţi sau “peşti”, dar şi cu autoritãţi ori oficialitãţi locale.

Comerţ în aşteptarea Olimpiadei
La Kulata, punct de trecere a frontierei dinspre Bulgaria cãtre Grecia, zeci de taxiuri stau aliniate zi şi noapte. Surse ale poliţiei locale spun cã multe dintre aceste maşini aşteaptã traficanţi greci, pentru a-i duce spre Sandanski şi Petrici, douã orãşele bulgãreşti devenite adevãrate centre zonale ale traficului de persoane. Aici, fete din întreaga regiune balcanicã sau din ţãri ale fostei URSS sînt vîndute şi cumpãrate la lumina zilei. Unele dintre ele ajung în Italia, şi apoi în vestul Europei, dar cele mai multe sfîrşesc prin diferite cluburi de noapte din nordul Greciei.
Ca o ironie a istoriei, Sandanski este locul de naştere al unuia dintre cei mai celebri sclavi ai istoriei, Spartacus. Spre deosebire de cunoscutul gladiator, sclavii de azi nu pot sã se revolte împotriva stãpînilor lor. Fetele sînt prea slabe, departe de casã şi prinse într-un mecanism extrem de bine organizat, ceea ce face aproape imposibilã evadarea lor.
Ofiţeri din poliţia greacã au declarat pentru IWPR cã transferul fetelor din Bulgaria în Grecia este controlat de o reţea criminalã cu conexiuni bine puse la punct. În Sandanski, spre exemplu, şeful reţelei de traficanţi conduce o întreagã afacere – care cuprinde şi firma de taxiuri ce trece fetele peste graniţã – iar activitatea lui este toleratã de autoritãţile bulgare.
În luna aprilie, jurnalişti IWPR s-au prezentat drept potenţiali clienţi şi au încercat sã vadã care sînt preţurile fetelor, atît în Sandanski cît şi în Petrici. Reticenţi la început, şoferii de taxi au acceptat în cele din urmã sã le facã legãtura cu cineva care le-ar “putea rezolva problema”. Fetele sînt evaluate în funcţie de vîrstã şi experienţã, dar în medie sînt vîndute cu circa 2500-3000 de euro. “Dacã fata e proaspãtã şi foarte tînãrã preţul poate creşte mult de tot”, spunea un traficant.
Tarifele şi numãrul fetelor traficate înspre Grecia se aşteaptã sã creascã foarte mult la anul, pe perioada Olimpiadei.
Nu mai trebuie spus cã traficanţii sînt foarte bine organizaţi. Verificã întotdeauna scrupulos identitatea clienţilor pentru a evita astfel capcanele poliţiştilor; au în dotare echipament performant care le permite sã evite ascultarea de cãtre autoritãţi a convorbirilor telefonice; şi nu în cele din urmã conduc posturi TV ilegale unde se difuzeazã filme porno sau se prezintã adresele unor bordeluri.

Mafia albanezã
La marginea unui sat albanez, unde sãrãcia e la ea acasã iar strãzile neasfaltate au gãuri largi, nu e deloc surprinzãtor sã vezi mãgari cãrînd lemne de foc şi trecînd agale pe lîngã ultimele modele de Audi, Mercedes ori chiar Lamborghini.
În aceastã sãracã ţarã balcanicã, bogãţia ostentativã este întotdeauna asociatã cu crima organizatã, problemã specificã Albaniei post-comuniste şi ale cãrei tentacule ajung pînã în vestul Europei. În luna iunie, Centrul de Cercetare a Pieţelor Mondiale (WMRC) arãta într-un raport cã mafia albanezã a devenit notorie pe întreg continentul, excelînd în comerţul ilegal cu droguri şi în traficul de fiinţe umane.
În ultimii cinci ani, oficialii de la Tirana, fie cã au fost miniştri de interne sau procurori generali, au recunoscut cã Albania a devenit o ţarã de tranzit pentru prostituatele din Balcani în drumul lor spre Occident; în plus, tot mai multe fete albaneze au devenit la rîndul lor victime ale traficului cu carne vie. Este specific Albaniei ca, datoritã unor tradiţii extrem de conservatoare, fenomenul prostituţiei sã nu existe în aceastã ţarã, în schimb implicarea reţelelor albaneze sã fie semnificativã.
Raportul IOM pe anul 2001 dedicat victimelor traficului de persoane în Balcani aratã cã rutele prostituţiei trec prin porturile albaneze Vlora şi Durres, avînd ca destinaţie finalã Italia. Odatã ajunse aici riscurile la care sînt supuse fetele nu se reduc. Conform datelor oficiale ale Ministerului italian de Interne, acum doi ani nu mai puţin de 168 de prostituate strãine (îndeosebi din Albania şi Nigeria) au fost ucise, majoritatea de cãtre “peştii” lor. Problema nu este de datã recentã cãci în 1998 autoritãţile de la Roma au decis modificarea Legii pentru persoanele strãine în aşa fel încît persoanele ajunse în Italia pentru a fi exploatate sexual sã poatã beneficia de asistenţã medicalã. În perioada martie-decembrie 2000, nu mai puţin de 20 la sutã dintre persoanele care au beneficiat de asistenţã erau sosite din Albania.
În oraşul Fier din centrul Albaniei trei buncãre mici, din metal, cu paturi strãvechi şi nişte mese înãuntru, sînt folosite drept adãposturi pentru fetele care au reuşit sã scape din mîinile traficanţilor. Facilitãţile au fost construite de colonelul Xhavit Shala, fost ofiţer de poliţie care acum lucreazã în departamentul de statisticã al Ministerului albanez de Interne. El a reuşit sã strîngã 18 mii de dolari de la diferiţi oameni de afaceri locali, în condiţiile în care autoritãţile nu au vrut sã-l ajute.
Shala a avut numeroase discuţii cu lideri din oraş, cu profesori, cu oameni simpli cãrora le-a explicat cã traficul cu fiinţe umane le afecteazã în mod negativ viaţa comunitarã.
Într-un interviu pentru IWPR, Shala a declarat cã pentru a rezolva problema traficului din şi prin Albania este nevoie de o schimbare totalã de opticã la nivelul societãţii, îndeosebi în ce le priveşte pe prostituatele locale. “Albanezii trebuie sã înveţe sã trateze aceste femei ca pe nişte victime şi nu ca pe nişte prostituate. Spun adesea familiilor ale cãror fete au ajuns în stradã cã nu este doar vina fetelor cã au ajuns sã-şi vîndã astfel trupul”, spune Shala. “Statisticile oricum aratã cã cel mai adesea chiar familia este cea care îndeamnã fetele sã se prostitueze”.
Frica de a nu cãdea pradã reţelelor de carne vie este atît de mare încît unele fete tinere refuzã sã meargã la şcoalã. Organizaţia “Salvaţi Copiii” arãta în 2001 cã “în zonele sãrace ale Albaniei, unde se face cel puţin o orã pînã la şcoalã, 90 la sutã dintre tinere nu primesc nici un fel de educaţie”.
Fenomenul rãpirii de persoane este atît de rãspîndit şi pentru faptul cã poliţia localã este coruptã. În primele cinci luni ale anului trecut, la insistenţele comunitãţii internaţionale, s-a desfãşurat o campanie de prevenire a traficului de persoane. 102 ofiţeri de poliţie au fost descoperiţi ca avînd legãturi cu lumea interlopã, dintre care 16 au fost închişi, 12 transferaţi iar alţi 15 au primit pedepse minore.
Un raport secret al guvernului de la Tirana, document vãzut de IWPR, aratã cã peste 100 de mii de albanezi au cãzut victime traficului de persoane în intervalul 1993-2001. Cîte dintre acestea au fost prostituate nu s-a putut estima. Se vede însã cu ochiul liber cã numãrul lor nu e deloc mic. Un raport IOM aratã spre exemplu cã majoritatea prostituatelor din cartierul londonez Soho sînt din Kosovo şi Albania.

Graniţele permeabile ale Macedoniei
Mergem prin nordul Macedoniei, spre Kumanovo, pe drumuri pitoreşti ce urcã spre culmile munţilor ªarplanina. În centrul oraşului strãzile sînt aglomerate dar reuşim sã oprim la un magazin de bijuterii care aratã înfloritor. “Afacerile îmi merg bine cãci pe aici trec o mulţime de femei”, spune proprietarul magazinului. “Vînd foarte multe inele pentru femei din Ucraina, România sau Albania. Adesea cumpãrã bijuterii chiar bãrbaţii care au grijã de fete. Ei au nevoie de marfã bunã pentru a-şi putea face meseria”.
Dacã România este punctul de plecare al reţelelor de trafic iar Albania capãtul, Macedonia se aflã undeva la mijloc. Aceastã ţarã are cele mai numeroase graniţe comune dintre toate statele balcanice, iar în plus relieful muntos, punctele de vamã prost echipate fac din Macedonia un loc ideal pentru traficanţii de carne vie. Se spune cã graniţa dintre Kosovo şi Macedonia este cea mai permeabilã din întreg spaţiul est-european.
Stînd pe un scaun de plastic, îmbrãcatã într-un trening sãrãcãcios, dar puternic fardatã, Iuliana ªerban priveşte fix podeaua. Fata de 21 de ani nu este prea vorbãreaţã, lucru lesne de înţeles ţinînd cont de toate cele prin care a trecut. Numai cã ea este o norocoasã, fiind una dintre puţinele fete ajunse în Macedonia care a reuşit sã scape de “peştele” care o obliga sã se prostitueze. Acum şi-a gãsit adãpost la un centru special şi în plus este cuprinsã într-un program de ocrotire a martorilor cãci depune mãrturie într-un proces împotriva celor care au abuzat-o sexual.
Povestea ei relevã doar o parte din afacerea prosperã pe care o reprezintã traficul de fiinţe umane în nordul Macedoniei, început în oraşe precum Tetovo, Valesta ori Struga şi continuat apoi spre sudul ţãrii.
“Peştele” Iulianei, Dilaver Bojku Leku, a fost condamnat în luna martie pentru încurajarea prostituţiei şi condamnat la şase luni de închisoare. Despre Leku se ştia cã e liderul celei mai mari reţea de traffic din Macedonia, el fiind proprietarul a zece baruri, unde lucreazã fete din Moldova, România sau Ucraina.
“Mi s-a spus cã o sã lucrez în Grecia, dar nu mã aşteptam sã fiu vîndutã. Dupã ce în Serbia am trecut prin mîinile mai multor proprietari, în cele din urmã am ajuns în Macedonia acum doi ani, în Velesta, unde am lucrat timp de cinci luni în barul Expresso al lui Leku”, spune Iuliana ªerban.
Leku a devenit foarte cunoscut dupã ce a reuşit sã fugã din închisoare în luna iunie a acestui an, lucru ce a afectat mult imaginea guvernului macedonean. El a fost totuşi prins în Muntenegru, extrãdat şi acum aşteaptã rejudecarea cazului sãu, alãturi de alţi patru complici.
Aceastã poveste a atras atenţia comunitãţii internaţionale care tot încearcã sã ajute la distrugerea reţelelor criminale din Balcani şi la stoparea exodului de persoane cãtre vestul Europei. Numai cã mai sînt multe lucruri de fãcut în acest sens, inclusiv adoptarea unei legislaţii eficiente. “Incapacitatea guvernului de la Skopje de a impune pedepse mai mari pentru infractori ridicã numeroase semne de întrebare. Se poate vorbi de teamã sau de corupţie şi incompetenţã?” se întreba recent ambasadorul american în Macedonia, Lawrence Butler, cu ocazia prezentãrii unui raport al Departamentului de Stat privind traficul de fiinţe umane.

La dispoziţia “internaţionalilor”
Una cîte una, cele trei fete încep sã-şi întindã mîinile, în cãutarea aplauzelor dar mai ales a banilor. Tocmai au terminat un program de striptease. Bine aţi venit la The Dancer, un bar soios din centrul oraşului Priştina, capitala provinciei Kosovo.
Într-un colţ, o femeie micuţã, slãbãnoagã, ţipã cu o voce stridentã, într-un efort susţinut de a ne atrage atenţia.
Noaptea de abia a început şi noi sîntem singurii clienţi din bar. Dupã o vreme, femeia care nu aratã tocmai grozav se apropie de masa noastrã şi începe sã ne spunã cã ştie cã nu am venit aici pentru a dansa ci pentru ce ea numeşte “puţinã distracţie cu fetele”.
“E 50 de euro pentru o orã. Nu o sã aveţi nici o problemã, cãci nimeni nu intrã neanunţat în bar. Nici poliţia nu se bagã.”, spune femeia al cãrei nume e Iana.
Cu certitudine nu securitatea e o problemã la The Dancer. Clubul, aflat undeva la subsol, aratã ca o fortãreaţã, fãrã ferestre şi cu uşi cu gratii. Lîngã intrare, ascuns dupã nişte bucãţi de BCA, stã un tip ce vinde gumã de mestecat dar care supravegheazã pe oricine trece pe acolo.
“Nu v-au plãcut fetele? Cam aşa e, acum nu avem pe cele mai grozave”, ni se adreseazã bãrbatul, în timp ce ieşim din bar. “Nici mie nu prea îmi plac. Dar sã reveniţi în curînd cãci urmeazã sã soseascã ceva prospãturi din Ucraina”.
Astfel de cluburi şi bordeluri sînt foarte numeroase în Kosovo. Regiunea este o destinaţie favoritã a traficanţilor de carne vie cãci fetele nu sînt destinate localnicilor ci aşa numiţilor “internaţionali”.
Economia provinciei Kosovo este în foarte mare mãsurã dependentã de prezenţa oficialilor comunitãţii internaţionale şi a trupelor de menţinere a pãcii. Ei formeazã aşa-numiţii “internaţionali”. În oraşe precum Priştina sau Prizren, existã numeroase magazine, restaurante sau cluburi de noapte, toate arãtînd modern, apãrute pentru a satisface gusturilor numeroşilor strãini aflaţi în Kosovo.
Foarte mulţi localnici fac acum afaceri pe seama buzunarelor “internaţionalilor”.
“Majoritatea oamenilor de aici cîştigã bine din traficul de droguri sau de femei. Ei ştiu traseele foarte bine, cunosc zonele minate din provincie şi pot intra acolo unde trupele militare nu au acces”, a declarat pentru IWPR un ofiţer de rang înalt din Forţa de Protecţie a ONU (KFOR).
“KFOR nu este foarte interesatã sã intervinã împotriva acestui fenomen pentru cã nu vor sã rişte conflicte cu localnicii. Un singur exemplu: recent a fost lansatã o rachetã împotriva unui punct de control militar. Nu s-a întreprins nici o anchetã. Oamenii din KFOR nu sînt din aceastã regiune şi nu vor sã-şi rişte pielea degeaba. Nu le prea pasã de ce se întîmplã pe aici.”

Poliţie incapabilã şi coruptã
Sursa KFOR mai spune cã poliţia localã nu numai cã este incapabilã sã stopeze fenomenul traficului dar cã existã mulţi ofiţeri care conduc propriile reţele.
“De fapt nici nu ştiu dacã pot fi numiţi poliţişti. Localnicii pot deveni ofiţeri dupã un curs de pregãtire de numai trei luni. Dupã asta ei sînt interesaţi doar cum sã mai cîştige un ban în plus şi cum sã-şi plimbe mîndri uniformele şi maşinile pe care le-au primit de la comunitatea internaţionalã”.
Probleme cu poliţia sînt în majoritatea ţãrilor din Balcani. În Bosnia, spre exemplu, eforturile de combatere a reţelelor de trafic au fost subminate chiar de schimbãrile premature în organizarea sistemului poliţienesc, mai exact de înlocuirea – în ianuarie curent – a Forţei de Poliţie sub mandat ONU (IPTF) cu una sub mandatul Uniunii Europene (EUPM). A rezultat cã cei 1600 de ofiţeri IPTF care erau distribuiţi în circa 200 de locaţii pentru a instrui, echipa şi monitoriza forţele de poliţie localã au fost înlocuiţi cu doar 480 de membri.
Cu puţin înainte de aceste modificãri, coordonatorul IPTF pentru operaţiuni speciale, John O’Reilly, atenţiona asupra faptului cã reţelele de traficanţi şi-au sporit activitatea. “Criminalii au început deja sã aducã fete noi şi se deschid tot mai multe baruri şi localuri de noapte deşi noi am tot închis multe dintre ele”.
Într-un interviu pentru IWPR, O’Reilly s-a declarat sceptic în ce priveşte capacitatea forţelor poliţieneşti ale UE de a rezolva problema traficului cu carne vie.
“Dupã umila mea pãrere, sistemul nu va funcţiona. Existã voinţã, dar şi multã corupţie, inclusiv persoane în posturi înalte care tolereazã acest fenomen”.
Aceasta este exact situaţia în Muntenegru, unde recent au fost descoperiţi oficiali implicaţi direct într-o reţea de trafic. În iulie, o comisie OSCE a început sã investigheze situaţia adjunctului procurorului general, Zoran Piperovici, şi a altor trei demnitari bãnuiţi de legãturi cu o reţea de prostituţie. Cazul lor a ajuns în atenţia opiniei publice dupã ce o fatã din Republica Moldova a declarat cã a fost drogatã şi violatã de o bandã de traficanţi, Piperovici fiind direct implicat. Desigur cã toţi cei patru oficiali muntenegreni neagã orice legãturã.
Cazul descris mai sus este însã reprezentativ dintr-un anumit punct de vedere, cãci aratã slãbiciunile sistemului juridic din majoritatea ţãrilor balcanice. Scandalul a erupt în clipa în care Procurorul General din Muntenegru, Zoran Radonjici, a declarat în luna mai cã existã insuficiente probe pentru inculparea colegilor sãi. La presiunea comunitãţii internaţionale, guvernul de la Podgoriţa a chemat o comisie OSCE care a preluat cazul. ªeful acestei comisii, Maurizio Massari, a declarat recent cã prin cazul Piperovici devine evidentã “incapacitatea sistemului juridic din Muntenegru de a face faţã complexitãţii situaţiilor de trafic de persoane”.

În mijlocul cîmpului minat
Pãrãsind Priştina, ne îndreptãm spre sudul provinciei Kosovo, cãtre Prizren, şi apoi spre graniţa cu Albania. Drumul trece prin localitãţi unde ravagiile rãzboiului, o anumitã tensiune inte-etnicã dar şi semne ale opulenţei sînt cu toate prezente.
În apropierea punctului vamal din Qafa i Prushit, în faţa unei vile cu douã etaje staţioneazã cîteva Mercedesuri nou-nouţe ce strãlucesc în soare. Aproape toate au plãcuţe de înmatriculare din Elveţia. “Toate maşinile aparţin albanezilor din Kosovo. În timpul conflictelor din ultimii ani, foarte mulţi au plecat în Elveţia, dar acum s-au întors şi sînt implicaţi în diferite reţele de trafic”, spune o sursã din KFOR.
La cîţiva kilometri în afara localitãţii încep cîmpurile de mine. Un drum îngust, prãfuit, trece prin mijloc. De o parte şi de alta strãjuiesc indicatoare galbene pe care scrie “minas, minas” dar şi turnuri de beton masive construite de forţele sîrbe pentru a opri eventuala invazie a tancurilor NATO.
Postul de control de la frontierã este construit pe un deal ce dominã împrejurimile. Doar cîţiva vameşi se aflã aici. Activitatea lor este supervizatã de mai multe echipe mobile ale poliţiştilor ONU, care opresc şi controleazã orice maşinã suspectã. Cu toate acestea, în zonã traficul cu fete este extrem de intens. Conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţii (IOM), majoritatea fetelor se îndreaptã spre Albania cu destinaţia Italia, dar existã o mişcare şi în sens invers, spre Kosovo.
În ciuda eforturilor ONU, comerţul cu carne vie nu poate fi stopat, asta şi pentru cã forţele de poliţie internaţionale nu sînt dispuse sã-şi rişte viaţa şi sã pãtrundã în mijlocul cîmpurilor minate, acolo pe unde trec rutele traficanţilor.
Situaţia la graniţa cu Albania este puţin diferitã cîţiva kilometri mai la nord. Aici graniţa trece printre vîrfuri care au peste 2600 metri. Ca şi în alte zone din Balcani, condiţiile geografice îi ajutã pe traficanţi sã-şi facã meseria în mod eficient.
Interesant pentru o zonã renumitã pentru conflictele interetnice este faptul cã traficul cu carne vie are o dimensiune multinaţionalã. “Nu existã nici o barierã de ordin lingvistic, religios sau etnic între membrii diferitelor reţele”, a declarat pentru IWPR fostul şef al misiunii ONU în Bosnia, Jacques Klein. “Criminalii nu au nici o reţinere sã colaboreze unii cu alţii, iar reţelele pe care le-au construit au o structurã foarte sofisticatã”.
Cu toate acestea, sînt unele fete care reuşesc uneori sã evadeze din aceste reţele.

Pe cont propriu
În drumurile noastre prin Balcani am întîlnit şi fete care nu erau controlate de nici un “peşte”. În Bucureşti existã mai multe asemenea persoane care au reuşit sã fugã din mîinile celor care le rãpiserã. Dar şi în Belgrad sînt femei care acum lucreazã pe cont propriu.
Vera este una dintre ele. Trãieşte într-un apartament micuţ, dar curat, undeva în centrul oraşului. Pe un colţ al patului stã un pachet de prezervative, puţin mai încolo e scaunul unui WC. Nimic altceva. Vera nu e protejatã de nici un peşte, nu aparţine vreunei reţele. Fata de doar 22 de ani povesteşte cu mîndrie cum ea şi o colegã de camerã au ajuns acum sã lucreze pe cont propriu.
“În luna martie am reuşit sã fug dintr-o casã din Novi Sad, unde eram ţinutã prizonierã. Paşaportul îmi era confiscat, dar tot am fugit. Acum am propria mea afacere. Dãm diferite anunţuri în ziare, inclusiv numãrul de telefon. Aşa am ajuns sã lucrez singurã”.
Cu toate acestea Vera continuã sã fie speriatã. Nu se ştie niciodatã dacã cei care au rãpit-o nu vor reapãrea. “Am fost vîndutã, violatã şi ţinutã închisã. Acum nu îmi rãmîne decît sã fiu foarte atentã la ce clienţi am”, adaugã Vera. “Dacã la telefon ni se vorbeşte în sîrbeşte spunem cã este o greşealã. Avem numai clienţi strãini. ªtiu cã pierdem mulţi bani aşa dar printre sîrbi ar putea fi şi cei care m-au rãpit”.
Serbia rãmîne încã un stat în care reţelele mafiote sînt foarte puternice. Dupã asasinarea premierului Zoran Djindjici, acţiunile în forţã ale poliţiei au afectat şi reţelele de trafic de persoane, numai cã acestea au început sã-şi schimbe rapid aria de acţiune. “În urma raidurilor poliţiei mai multe baruri şi localuri de noapte au fost închise, dar acestea au început sã fie mutate spre suburbiile Belgradului sau în alte locaţii mai puţin umblate”, se aratã într-un recent raport al OSCE privind traficul de fiinţe umane în Serbia.
Deşi nu a beneficiat de tot atît de mult sprijin financiar precum alte ţãri balcanice, în Serbia problema traficului cu carne vie este în atenţia opiniei publice. Existã mai multe ONG-uri preocupate de fenomen, ministerul de Interne a alocat fonduri pentru construirea unui adãpost pentru fetele traficate, iar recent legislaţia a fost înãspritã în ce priveşte infracţiunile criminale.

O strategie regionalã anti-trafic
Din Serbia, sã ne întoarcem în România, punctul de plecare al investigaţiei noastre. Aici revedem pe Iana Matei, directoarea organizaţiei Reaching Out, care a construit un adãpost pentru fetele ce au reuşit sã scape din reţelele de trafic. De fapt, adãpostul se compune din mai multe apartamente cumpãrate şi amenajate în Piteşti, unde femeile reuşesc sã se simtã în siguranţã.
Tot aici o reîntîlnim pe Diana, fatã pe care, în ianuarie anul trecut, în timpul unei investigaţii incognito am reuşit sã o cumpãrãm pentru suma de 400 de dolari. Precum Marcu, traficantul de la graniţa bulgaro-greacã, am fi putut sã o vindem pe Diana, fie undeva în Balcani, fie bandelor sîrbeşti care au relaţii la Timişoara.
În ianuarie, cînd am întîlnit-o prima data, fata era îngheţatã, pe jumãtate goalã şi flãmîndã. Tocmai petrecuse Anul Nou în Bucureşti în… cuşca unui cîine.
Acum, cu ajutor din partea organizaţiei ce o adãposteşte, Diana revine încet-încet la o viaţã normalã. Locuieşte alãturi de alte cîteva fete şi învaţã sã aibã grijã de ea şi sã nu se mai teamã. Nu îi va fi însã deloc uşor. Urmele psihice ale anilor de abuzuri fizice şi mentale din partea “peştilor” şi a clienţilor nu se vindecã uşor.
Experţii considerã cã problema traficului de carne vie în Balcani este una extrem de serioasã, care necesitã coordonare regionalã şi sprijin din partea guvernelor occidentale şi a organismelor specializate.
În acest sens, Uniunea Europeanã a decis în martie constituirea unui grup de 20 de experţi care sã propunã un set de mãsuri. Iniţiativa a fost precedatã de o conferinţã UE pentru combaterea criminalitãţii în Balcani, unde s-a decis întãrirea colaborãrii între statele Uniunii şi armonizarea legislaţiei ţãrilor est-europene, astfel încît traficanţii sã se confrunte cu aceleaşi pedepse indiferent de locul unde acţioneazã. Bruxelles-ul a pus totodatã la dispoziţie fonduri, în cadrul programului AGIS, pentru cooperare regionalã la nivel juridic şi poliţienesc.
Julie Bindel, membrã a comisiei UE recent constituite şi cercetãtor pe probleme de abuz împotriva femeilor şi copiilor la Universitatea North London, spune cã în ciuda eforturilor UE progresele sînt minore iar acţiunile nu trebuiesc concentrate exclusiv pe coordonare legislativã.
“Problema îşi are originea în Balcani şi aici trebuie sã acţioneze preponderent Uniunea Europeanã. Banii folosiţi pînã acum sînt destinaţi unor acţiuni care nu au de a face cu cauzele traficului de persoane, ci doar cu efectele acestuia”, spune Bindel. “Spre exemplu, ministerul britanic de externe a oferit fonduri pentru crearea unei baze de date cu toate ONG-urile active în combaterea prostituţiei infantile, în schimb existã mai puţin de 20 de poliţişti în Londra ce se ocupã de problema traficului de persoane”.
Statele balcanice ştiu cã trebuie sã abordeze urgent chestiunea comerţului cu carne vie dacã vor sã aibã vreo şansã de aderare la Uniunea Europeanã. Tratatul UE se referã explicit la aceastã problemã, instituind standarde legislative şi juridice în domeniu. În anul 2003, puţine ţãri din regiune se apropie cît de cît de aceste standarde.
Una dintre şansele lor este întãrirea cooperãrii regionale. Primii paşi au fost deja fãcuţi. În septembrie 2002, Iniţiativa Sud-Est Europeanã pentru Coombaterea Crimei Trans-frontaliere (SECI), un centru cu sediul la Bucureşti, a lansat prima iniţiativã zonaşã de combatere a traficului de persoane. Avînd numele de cod Mirage, iniţiativa presupune colaborarea forţelor de poliţie din zece ţãri, printre care Albania, Bosnia, Bulgaria, România, Croaţia, Macedonia, Grecia şi misiunea ONU în Kosovo. Pînã în ianuarie 2003, operaţiunea Mirage a presupus organizarea a peste 20 de mii de raiduri în cluburi de noapte, discoteci, restaurante sau puncte vamale din întreaga regiune balcanicã. Au fost astfel identificate 237 de victime ale traficului de persoane iar 293 de criminali au fost arestaţi. Dar dacã Mirage a fost o acţiune cu efect limitat, ea a arãtat în schimb cît de corupte sînt sistemele poliţieneşti din majoritatea statelor balcanice. Nu de puţine ori s-a descoperit cã ofiţeri de poliţie sînt direct implicaţi în organizarea şi coordonarea reţelelor de trafic. Este o concluzie gravã dar care aratã de unde trebuie început pentru a se reuşi eficient combaterea acestui flagel numit traficul de carne vie.

Raportul a fost coordonat de Paul Radu (România) şi editat de David Quin, de la biroul IWPR din Londra. La întocmirea lui au mai contribuit ªtefan Cândea şi Sorin Ozon (Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţii), Julie Harbin şi Nidzara Ahmetasevici în Bosnia, Gazmend Kapllan în Grecia, Milorad Ivanovici în Serbia, Kaca Krsmanovici şi Boris Darmanovici în Muntenegru, Zylyftar Bregu în Albania, Zoran Jachev în Macedonia şi Fatmire Terdevci în Kosovo.

-----------------------------------------------------------------------------------------

--Textul fara caractere romanesti:

Comert cu saracia
Zeci de mii de femei din estul Europei cad anual victime retelelor de trafic de fiinte umane. O ancheta realizata in opt tari balcanice, la initiativa “Institute for War and Peace Reporting”, ofera in premiera o perspectiva asupra acestui fenomen.
***
Marcu isi scarpina barba nerasa, in timp ce priveste fix pe fereastra la coada imensa de TIR-uri, autocare si masini din fata sa. E nervos si foarte obosit. Sintem intr-o cafenea micuta, undeva la granita dintre Bulgaria si Grecia.
Barbatul ezita ceva vreme inainte sa se apropie si sa ne ceara o favoare.
“Stiu ca sinteti romani. Nu vreti sa luati cu voi in masina niste fete si sa le treceti granita in Grecia?”, spune el in timp ce ne arata cu mina o masina unde pe bancheta din spate se afla doua femei tinere.
Am fost identificati dupa placutele de inmatriculare ale masinii.
“Fetele sint din Brasov si trebuie sa ajunga la Salonic. Actele lor sint in regula si voi o sa primiti bani buni pentru asta”, adauga barbatul.
Traficul de persoane este modul de existenta al lui Marcu. “O sa le gasesc niste slujbe bune intr-un club din Salonic. Stiu eu unde sa le duc. Viata e grea pentru toti dar fiecare are de cistigat de aici. Fetele, surori de fapt, sint foarte sarace si provin dintr-o familie de alcoolici”.
Aplecindu-se peste masa, Marcu incepe sa ne priveasca tot mai amenintator. “Ajutati-ma, luati fetele cu voi in masina si ne intilnim apoi dincolo de granita. O sa faceti rost foarte usor de bani buni”.
“Dar de ce nu iei un taxi pentru asta?”, intrebam la rindul nostru.
“Nu, nu vreau asa ceva pentru ca tipii cu taxiurile sint niste hoti, ma pot pacali”, se rasteste Marcu la noi.
Barbatul devine tot mai nervos si insista sa acceptam tirgul. Parasim cafeneaua cu Marcu pe urmele noastre. Eram pe punctul sa continuam discutia cind barbatul, privind in interiorul Daciei noastre, observa pe bancheta din spate echipamentul de jurnalisti, inclusiv camera de filmat. Eram deconspirati in operatiunea noastra de reporter incognito.
Fara sa priveasca vreo clipa inapoi, Marcu o ia la fuga spre masina lui si dispare instantaneu, undeva inspre Bulgaria. Fara indoiala ca avea sa se intoarca totusi a doua zi.
Marcu este unul dintre sutele de traficanti ce opereaza pe granitele din Balcani si care se ocupa cu comertul de persoane. Nu de arme, nu de droguri sau de masini furate, ci de femei.

Cum functioneaza sistemul
In noiembrie 2002, Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) estima ca aproximativ 200 de mii de femei au cazut victime retelelor de trafic balcanice, ale caror ramificatii ajung pina in tarile Uniunii Europene.
Date ale Organizatiei Internationale pentru Migratie (OIM) arata ca cei mai importanti exportatori de carne vie inspre Occident sint Moldova, Romania, Ucraina si Rusia, urmate de Bulgaria.
Romania este centrul acestui gen de comert in principal din doua motive: pozitia sa geografica – care o face o tara de transit – si existenta unui numar mare de persoane sarace, dispuse sa faca aproape orice pentru bani.
Cele mai importante rute de trafic incep in Romania: una care merge spre nord, catre Ungaria, cu ramificatie spre sud-vest, inspre fosta Iugoslavie si Albania, apoi peste Marea Adriatica, in Italia; cealalta, care merge direct inspre sud, prin Bulgaria catre Grecia.
In cadrul primei rute, fetele sint racolate indeosebi in Bucuresti si Timisoara, apoi vindute retelelor sirbesti, care le duc mai departe, fiind puse sa se prostitueze pe strazile Belgradului ori re-vindute in Bosnia, Kosovo sau Muntenegru. Unele fete ajung in Albania si apoi, via Italia, in tari din vestul continentului.
Cel de-al doilea traseu incepe din Romania si continua prin Bulgaria inspre Grecia. In Bulgaria, multe dintre fete sint oprite si apoi re-vindute diferitelor retele din Macedonia, Albania sau Italia.
Retelele de trafic de persoane reprezinta grupari de interese care depasesc divizarile etnice. Ele sint cel mai adesea grupuri bine organizate, care au colaborat si inainte facind comert ilegal de droguri sau de arme. Asta nu inseamna ca nu exista si traficanti pe cont propriu.
Razboaiele din ultimul deceniu au facut din Balcani un adevarat rai pentru traficanti. Controalele la granite au devenit superficiale, iar comunitati umane intregi au fost saracite sau nevoite sa se confrunte cu renuntarea la codurile morale rigide, caracteristice regimurilor comuniste.
In intreaga regiune balcanica punctele de control vamal sint cel mai adesea prost echipate, iar functionarii usor de corupt. La fel de lesne se pot obtine pasapoarte false ori se pot contraface vize de calatorie.
Conflictele balcanice au contribuit totodata si la crearea unei piete a prostitutiei. Deloc surprinzator, la acest lucru a contribuit si influxul masiv de bani, odata cu venirea in zona a diferitelor misiuni internationale de mentinere a pacii. O sursa din cadrul Misiunii Natiunilor Unite in Kosovo (UNMIK) a declarat pentru IWPR, in luna august, ca piata e atit de dezvoltata aici incit multe fete prefera acum sa lucreze ca prostituate, fiind bine platite, tratate decent de “pestii” lor si “traind oricum mult mai bine decit in tarile de origine”.
Din cele 826 de fete ajutate de OIM in intervalul mai 2001 – decembrie 2002, 590 (circa 77 la suta) se aflau in Kosovo, Bosnia si Muntenegru.
Sint mai multe metode de recrutare a fetelor. Una dintre ele consta in folosirea anunturilor in ziare, unde se promit fie slujbe necalificate, precum cea de chelnerita, fie casatorii cu cetateni occidentali.
Dupa ce fetele sint ademenite, traficantii le confisca pasapoartele apoi le obliga sa se prostitueze.
Mai rar, dar totusi unele dintre ele reusesc sa scape. Numai ca multe sint in cele din urma re-capturate de catre traficanti sau urmarite si amenintate chiar si in centrele de adapost.
Pentru obtinerea unei imagini cit mai clare a acestui fenomen reporteri IWPR din opt tari balcanice au urmat rutele retelelor de trafic de persoane, incepind din Romania, spre sudul Bulgariei, continuind cu Grecia, Albania si apoi intorcindu-se spre nord, prin fostele republici iugoslave. Au fost vizitate cluburi de noapte, baruri, hoteluri si bordeluri, s-a stat de vorba cu fetele implicate, cu traficanti sau “pesti”, dar si cu autoritati ori oficialitati locale.

Comert in asteptarea Olimpiadei
La Kulata, punct de trecere a frontierei dinspre Bulgaria catre Grecia, zeci de taxiuri stau aliniate zi si noapte. Surse ale politiei locale spun ca multe dintre aceste masini asteapta traficanti greci, pentru a-i duce spre Sandanski si Petrici, doua orasele bulgaresti devenite adevarate centre zonale ale traficului de persoane. Aici, fete din intreaga regiune balcanica sau din tari ale fostei URSS sint vindute si cumparate la lumina zilei. Unele dintre ele ajung in Italia, si apoi in vestul Europei, dar cele mai multe sfirsesc prin diferite cluburi de noapte din nordul Greciei.
Ca o ironie a istoriei, Sandanski este locul de nastere al unuia dintre cei mai celebri sclavi ai istoriei, Spartacus. Spre deosebire de cunoscutul gladiator, sclavii de azi nu pot sa se revolte impotriva stapinilor lor. Fetele sint prea slabe, departe de casa si prinse intr-un mecanism extrem de bine organizat, ceea ce face aproape imposibila evadarea lor.
Ofiteri din politia greaca au declarat pentru IWPR ca transferul fetelor din Bulgaria in Grecia este controlat de o retea criminala cu conexiuni bine puse la punct. In Sandanski, spre exemplu, seful retelei de traficanti conduce o intreaga afacere – care cuprinde si firma de taxiuri ce trece fetele peste granita – iar activitatea lui este tolerata de autoritatile bulgare.
In luna aprilie, jurnalisti IWPR s-au prezentat drept potentiali clienti si au incercat sa vada care sint preturile fetelor, atit in Sandanski cit si in Petrici. Reticenti la inceput, soferii de taxi au acceptat in cele din urma sa le faca legatura cu cineva care le-ar “putea rezolva problema”. Fetele sint evaluate in functie de virsta si experienta, dar in medie sint vindute cu circa 2500-3000 de euro. “Daca fata e proaspata si foarte tinara pretul poate creste mult de tot”, spunea un traficant.
Tarifele si numarul fetelor traficate inspre Grecia se asteapta sa creasca foarte mult la anul, pe perioada Olimpiadei.
Nu mai trebuie spus ca traficantii sint foarte bine organizati. Verifica intotdeauna scrupulos identitatea clientilor pentru a evita astfel capcanele politistilor; au in dotare echipament performant care le permite sa evite ascultarea de catre autoritati a convorbirilor telefonice; si nu in cele din urma conduc posturi TV ilegale unde se difuzeaza filme porno sau se prezinta adresele unor bordeluri.

Mafia albaneza
La marginea unui sat albanez, unde saracia e la ea acasa iar strazile neasfaltate au gauri largi, nu e deloc surprinzator sa vezi magari carind lemne de foc si trecind agale pe linga ultimele modele de Audi, Mercedes ori chiar Lamborghini.
In aceasta saraca tara balcanica, bogatia ostentativa este intotdeauna asociata cu crima organizata, problema specifica Albaniei post-comuniste si ale carei tentacule ajung pina in vestul Europei. In luna iunie, Centrul de Cercetare a Pietelor Mondiale (WMRC) arata intr-un raport ca mafia albaneza a devenit notorie pe intreg continentul, excelind in comertul ilegal cu droguri si in traficul de fiinte umane.
In ultimii cinci ani, oficialii de la Tirana, fie ca au fost ministri de interne sau procurori generali, au recunoscut ca Albania a devenit o tara de tranzit pentru prostituatele din Balcani in drumul lor spre Occident; in plus, tot mai multe fete albaneze au devenit la rindul lor victime ale traficului cu carne vie. Este specific Albaniei ca, datorita unor traditii extrem de conservatoare, fenomenul prostitutiei sa nu existe in aceasta tara, in schimb implicarea retelelor albaneze sa fie semnificativa.
Raportul IOM pe anul 2001 dedicat victimelor traficului de persoane in Balcani arata ca rutele prostitutiei trec prin porturile albaneze Vlora si Durres, avind ca destinatie finala Italia. Odata ajunse aici riscurile la care sint supuse fetele nu se reduc. Conform datelor oficiale ale Ministerului italian de Interne, acum doi ani nu mai putin de 168 de prostituate straine (indeosebi din Albania si Nigeria) au fost ucise, majoritatea de catre “pestii” lor. Problema nu este de data recenta caci in 1998 autoritatile de la Roma au decis modificarea Legii pentru persoanele straine in asa fel incit persoanele ajunse in Italia pentru a fi exploatate sexual sa poata beneficia de asistenta medicala. In perioada martie-decembrie 2000, nu mai putin de 20 la suta dintre persoanele care au beneficiat de asistenta erau sosite din Albania.
In orasul Fier din centrul Albaniei trei buncare mici, din metal, cu paturi stravechi si niste mese inauntru, sint folosite drept adaposturi pentru fetele care au reusit sa scape din miinile traficantilor. Facilitatile au fost construite de colonelul Xhavit Shala, fost ofiter de politie care acum lucreaza in departamentul de statistica al Ministerului albanez de Interne. El a reusit sa stringa 18 mii de dolari de la diferiti oameni de afaceri locali, in conditiile in care autoritatile nu au vrut sa-l ajute.
Shala a avut numeroase discutii cu lideri din oras, cu profesori, cu oameni simpli carora le-a explicat ca traficul cu fiinte umane le afecteaza in mod negativ viata comunitara.
Intr-un interviu pentru IWPR, Shala a declarat ca pentru a rezolva problema traficului din si prin Albania este nevoie de o schimbare totala de optica la nivelul societatii, indeosebi in ce le priveste pe prostituatele locale. “Albanezii trebuie sa invete sa trateze aceste femei ca pe niste victime si nu ca pe niste prostituate. Spun adesea familiilor ale caror fete au ajuns in strada ca nu este doar vina fetelor ca au ajuns sa-si vinda astfel trupul”, spune Shala. “Statisticile oricum arata ca cel mai adesea chiar familia este cea care indeamna fetele sa se prostitueze”.
Frica de a nu cadea prada retelelor de carne vie este atit de mare incit unele fete tinere refuza sa mearga la scoala. Organizatia “Salvati Copiii” arata in 2001 ca “in zonele sarace ale Albaniei, unde se face cel putin o ora pina la scoala, 90 la suta dintre tinere nu primesc nici un fel de educatie”.
Fenomenul rapirii de persoane este atit de raspindit si pentru faptul ca politia locala este corupta. In primele cinci luni ale anului trecut, la insistentele comunitatii internationale, s-a desfasurat o campanie de prevenire a traficului de persoane. 102 ofiteri de politie au fost descoperiti ca avind legaturi cu lumea interlopa, dintre care 16 au fost inchisi, 12 transferati iar alti 15 au primit pedepse minore.
Un raport secret al guvernului de la Tirana, document vazut de IWPR, arata ca peste 100 de mii de albanezi au cazut victime traficului de persoane in intervalul 1993-2001. Cite dintre acestea au fost prostituate nu s-a putut estima. Se vede insa cu ochiul liber ca numarul lor nu e deloc mic. Un raport IOM arata spre exemplu ca majoritatea prostituatelor din cartierul londonez Soho sint din Kosovo si Albania.

Granitele permeabile ale Macedoniei
Mergem prin nordul Macedoniei, spre Kumanovo, pe drumuri pitoresti ce urca spre culmile muntilor Sarplanina. In centrul orasului strazile sint aglomerate dar reusim sa oprim la un magazin de bijuterii care arata infloritor. “Afacerile imi merg bine caci pe aici trec o multime de femei”, spune proprietarul magazinului. “Vind foarte multe inele pentru femei din Ucraina, Romania sau Albania. Adesea cumpara bijuterii chiar barbatii care au grija de fete. Ei au nevoie de marfa buna pentru a-si putea face meseria”.
Daca Romania este punctul de plecare al retelelor de trafic iar Albania capatul, Macedonia se afla undeva la mijloc. Aceasta tara are cele mai numeroase granite comune dintre toate statele balcanice, iar in plus relieful muntos, punctele de vama prost echipate fac din Macedonia un loc ideal pentru traficantii de carne vie. Se spune ca granita dintre Kosovo si Macedonia este cea mai permeabila din intreg spatiul est-european.
Stind pe un scaun de plastic, imbracata intr-un trening saracacios, dar puternic fardata, Iuliana Serban priveste fix podeaua. Fata de 21 de ani nu este prea vorbareata, lucru lesne de inteles tinind cont de toate cele prin care a trecut. Numai ca ea este o norocoasa, fiind una dintre putinele fete ajunse in Macedonia care a reusit sa scape de “pestele” care o obliga sa se prostitueze. Acum si-a gasit adapost la un centru special si in plus este cuprinsa intr-un program de ocrotire a martorilor caci depune marturie intr-un proces impotriva celor care au abuzat-o sexual.
Povestea ei releva doar o parte din afacerea prospera pe care o reprezinta traficul de fiinte umane in nordul Macedoniei, inceput in orase precum Tetovo, Valesta ori Struga si continuat apoi spre sudul tarii.
“Pestele” Iulianei, Dilaver Bojku Leku, a fost condamnat in luna martie pentru incurajarea prostitutiei si condamnat la sase luni de inchisoare. Despre Leku se stia ca e liderul celei mai mari retea de traffic din Macedonia, el fiind proprietarul a zece baruri, unde lucreaza fete din Moldova, Romania sau Ucraina.
“Mi s-a spus ca o sa lucrez in Grecia, dar nu ma asteptam sa fiu vinduta. Dupa ce in Serbia am trecut prin miinile mai multor proprietari, in cele din urma am ajuns in Macedonia acum doi ani, in Velesta, unde am lucrat timp de cinci luni in barul Expresso al lui Leku”, spune Iuliana Serban.
Leku a devenit foarte cunoscut dupa ce a reusit sa fuga din inchisoare in luna iunie a acestui an, lucru ce a afectat mult imaginea guvernului macedonean. El a fost totusi prins in Muntenegru, extradat si acum asteapta rejudecarea cazului sau, alaturi de alti patru complici.
Aceasta poveste a atras atentia comunitatii internationale care tot incearca sa ajute la distrugerea retelelor criminale din Balcani si la stoparea exodului de persoane catre vestul Europei. Numai ca mai sint multe lucruri de facut in acest sens, inclusiv adoptarea unei legislatii eficiente. “Incapacitatea guvernului de la Skopje de a impune pedepse mai mari pentru infractori ridica numeroase semne de intrebare. Se poate vorbi de teama sau de coruptie si incompetenta?” se intreba recent ambasadorul american in Macedonia, Lawrence Butler, cu ocazia prezentarii unui raport al Departamentului de Stat privind traficul de fiinte umane.

La dispozitia “internationalilor”
Una cite una, cele trei fete incep sa-si intinda miinile, in cautarea aplauzelor dar mai ales a banilor. Tocmai au terminat un program de striptease. Bine ati venit la The Dancer, un bar soios din centrul orasului Pristina, capitala provinciei Kosovo.
Intr-un colt, o femeie micuta, slabanoaga, tipa cu o voce stridenta, intr-un efort sustinut de a ne atrage atentia.
Noaptea de abia a inceput si noi sintem singurii clienti din bar. Dupa o vreme, femeia care nu arata tocmai grozav se apropie de masa noastra si incepe sa ne spuna ca stie ca nu am venit aici pentru a dansa ci pentru ce ea numeste “putina distractie cu fetele”.
“E 50 de euro pentru o ora. Nu o sa aveti nici o problema, caci nimeni nu intra neanuntat in bar. Nici politia nu se baga.”, spune femeia al carei nume e Iana.
Cu certitudine nu securitatea e o problema la The Dancer. Clubul, aflat undeva la subsol, arata ca o fortareata, fara ferestre si cu usi cu gratii. Linga intrare, ascuns dupa niste bucati de BCA, sta un tip ce vinde guma de mestecat dar care supravegheaza pe oricine trece pe acolo.
“Nu v-au placut fetele? Cam asa e, acum nu avem pe cele mai grozave”, ni se adreseaza barbatul, in timp ce iesim din bar. “Nici mie nu prea imi plac. Dar sa reveniti in curind caci urmeaza sa soseasca ceva prospaturi din Ucraina”.
Astfel de cluburi si bordeluri sint foarte numeroase in Kosovo. Regiunea este o destinatie favorita a traficantilor de carne vie caci fetele nu sint destinate localnicilor ci asa numitilor “internationali”.
Economia provinciei Kosovo este in foarte mare masura dependenta de prezenta oficialilor comunitatii internationale si a trupelor de mentinere a pacii. Ei formeaza asa-numitii “internationali”. In orase precum Pristina sau Prizren, exista numeroase magazine, restaurante sau cluburi de noapte, toate aratind modern, aparute pentru a satisface gusturilor numerosilor straini aflati in Kosovo.
Foarte multi localnici fac acum afaceri pe seama buzunarelor “internationalilor”.
“Majoritatea oamenilor de aici cistiga bine din traficul de droguri sau de femei. Ei stiu traseele foarte bine, cunosc zonele minate din provincie si pot intra acolo unde trupele militare nu au acces”, a declarat pentru IWPR un ofiter de rang inalt din Forta de Protectie a ONU (KFOR).
“KFOR nu este foarte interesata sa intervina impotriva acestui fenomen pentru ca nu vor sa riste conflicte cu localnicii. Un singur exemplu: recent a fost lansata o racheta impotriva unui punct de control militar. Nu s-a intreprins nici o ancheta. Oamenii din KFOR nu sint din aceasta regiune si nu vor sa-si riste pielea degeaba. Nu le prea pasa de ce se intimpla pe aici.”

Politie incapabila si corupta
Sursa KFOR mai spune ca politia locala nu numai ca este incapabila sa stopeze fenomenul traficului dar ca exista multi ofiteri care conduc propriile retele.
“De fapt nici nu stiu daca pot fi numiti politisti. Localnicii pot deveni ofiteri dupa un curs de pregatire de numai trei luni. Dupa asta ei sint interesati doar cum sa mai cistige un ban in plus si cum sa-si plimbe mindri uniformele si masinile pe care le-au primit de la comunitatea internationala”.
Probleme cu politia sint in majoritatea tarilor din Balcani. In Bosnia, spre exemplu, eforturile de combatere a retelelor de trafic au fost subminate chiar de schimbarile premature in organizarea sistemului politienesc, mai exact de inlocuirea – in ianuarie curent – a Fortei de Politie sub mandat ONU (IPTF) cu una sub mandatul Uniunii Europene (EUPM). A rezultat ca cei 1600 de ofiteri IPTF care erau distribuiti in circa 200 de locatii pentru a instrui, echipa si monitoriza fortele de politie locala au fost inlocuiti cu doar 480 de membri.
Cu putin inainte de aceste modificari, coordonatorul IPTF pentru operatiuni speciale, John O’Reilly, atentiona asupra faptului ca retelele de traficanti si-au sporit activitatea. “Criminalii au inceput deja sa aduca fete noi si se deschid tot mai multe baruri si localuri de noapte desi noi am tot inchis multe dintre ele”.
Intr-un interviu pentru IWPR, O’Reilly s-a declarat sceptic in ce priveste capacitatea fortelor politienesti ale UE de a rezolva problema traficului cu carne vie.
“Dupa umila mea parere, sistemul nu va functiona. Exista vointa, dar si multa coruptie, inclusiv persoane in posturi inalte care tolereaza acest fenomen”.
Aceasta este exact situatia in Muntenegru, unde recent au fost descoperiti oficiali implicati direct intr-o retea de trafic. In iulie, o comisie OSCE a inceput sa investigheze situatia adjunctului procurorului general, Zoran Piperovici, si a altor trei demnitari banuiti de legaturi cu o retea de prostitutie. Cazul lor a ajuns in atentia opiniei publice dupa ce o fata din Republica Moldova a declarat ca a fost drogata si violata de o banda de traficanti, Piperovici fiind direct implicat. Desigur ca toti cei patru oficiali muntenegreni neaga orice legatura.
Cazul descris mai sus este insa reprezentativ dintr-un anumit punct de vedere, caci arata slabiciunile sistemului juridic din majoritatea tarilor balcanice. Scandalul a erupt in clipa in care Procurorul General din Muntenegru, Zoran Radonjici, a declarat in luna mai ca exista insuficiente probe pentru inculparea colegilor sai. La presiunea comunitatii internationale, guvernul de la Podgorita a chemat o comisie OSCE care a preluat cazul. Seful acestei comisii, Maurizio Massari, a declarat recent ca prin cazul Piperovici devine evidenta “incapacitatea sistemului juridic din Muntenegru de a face fata complexitatii situatiilor de trafic de persoane”.

In mijlocul cimpului minat
Parasind Pristina, ne indreptam spre sudul provinciei Kosovo, catre Prizren, si apoi spre granita cu Albania. Drumul trece prin localitati unde ravagiile razboiului, o anumita tensiune inte-etnica dar si semne ale opulentei sint cu toate prezente.
In apropierea punctului vamal din Qafa i Prushit, in fata unei vile cu doua etaje stationeaza citeva Mercedesuri nou-noute ce stralucesc in soare. Aproape toate au placute de inmatriculare din Elvetia. “Toate masinile apartin albanezilor din Kosovo. In timpul conflictelor din ultimii ani, foarte multi au plecat in Elvetia, dar acum s-au intors si sint implicati in diferite retele de trafic”, spune o sursa din KFOR.
La citiva kilometri in afara localitatii incep cimpurile de mine. Un drum ingust, prafuit, trece prin mijloc. De o parte si de alta strajuiesc indicatoare galbene pe care scrie “minas, minas” dar si turnuri de beton masive construite de fortele sirbe pentru a opri eventuala invazie a tancurilor NATO.
Postul de control de la frontiera este construit pe un deal ce domina imprejurimile. Doar citiva vamesi se afla aici. Activitatea lor este supervizata de mai multe echipe mobile ale politistilor ONU, care opresc si controleaza orice masina suspecta. Cu toate acestea, in zona traficul cu fete este extrem de intens. Conform Organizatiei Internationale pentru Migratii (IOM), majoritatea fetelor se indreapta spre Albania cu destinatia Italia, dar exista o miscare si in sens invers, spre Kosovo.
In ciuda eforturilor ONU, comertul cu carne vie nu poate fi stopat, asta si pentru ca fortele de politie internationale nu sint dispuse sa-si riste viata si sa patrunda in mijlocul cimpurilor minate, acolo pe unde trec rutele traficantilor.
Situatia la granita cu Albania este putin diferita citiva kilometri mai la nord. Aici granita trece printre virfuri care au peste 2600 metri. Ca si in alte zone din Balcani, conditiile geografice ii ajuta pe traficanti sa-si faca meseria in mod eficient.
Interesant pentru o zona renumita pentru conflictele interetnice este faptul ca traficul cu carne vie are o dimensiune multinationala. “Nu exista nici o bariera de ordin lingvistic, religios sau etnic intre membrii diferitelor retele”, a declarat pentru IWPR fostul sef al misiunii ONU in Bosnia, Jacques Klein. “Criminalii nu au nici o retinere sa colaboreze unii cu altii, iar retelele pe care le-au construit au o structura foarte sofisticata”.
Cu toate acestea, sint unele fete care reusesc uneori sa evadeze din aceste retele.

Pe cont propriu
In drumurile noastre prin Balcani am intilnit si fete care nu erau controlate de nici un “peste”. In Bucuresti exista mai multe asemenea persoane care au reusit sa fuga din miinile celor care le rapisera. Dar si in Belgrad sint femei care acum lucreaza pe cont propriu.
Vera este una dintre ele. Traieste intr-un apartament micut, dar curat, undeva in centrul orasului. Pe un colt al patului sta un pachet de prezervative, putin mai incolo e scaunul unui WC. Nimic altceva. Vera nu e protejata de nici un peste, nu apartine vreunei retele. Fata de doar 22 de ani povesteste cu mindrie cum ea si o colega de camera au ajuns acum sa lucreze pe cont propriu.
“In luna martie am reusit sa fug dintr-o casa din Novi Sad, unde eram tinuta prizoniera. Pasaportul imi era confiscat, dar tot am fugit. Acum am propria mea afacere. Dam diferite anunturi in ziare, inclusiv numarul de telefon. Asa am ajuns sa lucrez singura”.
Cu toate acestea Vera continua sa fie speriata. Nu se stie niciodata daca cei care au rapit-o nu vor reaparea. “Am fost vinduta, violata si tinuta inchisa. Acum nu imi ramine decit sa fiu foarte atenta la ce clienti am”, adauga Vera. “Daca la telefon ni se vorbeste in sirbeste spunem ca este o greseala. Avem numai clienti straini. Stiu ca pierdem multi bani asa dar printre sirbi ar putea fi si cei care m-au rapit”.
Serbia ramine inca un stat in care retelele mafiote sint foarte puternice. Dupa asasinarea premierului Zoran Djindjici, actiunile in forta ale politiei au afectat si retelele de trafic de persoane, numai ca acestea au inceput sa-si schimbe rapid aria de actiune. “In urma raidurilor politiei mai multe baruri si localuri de noapte au fost inchise, dar acestea au inceput sa fie mutate spre suburbiile Belgradului sau in alte locatii mai putin umblate”, se arata intr-un recent raport al OSCE privind traficul de fiinte umane in Serbia.
Desi nu a beneficiat de tot atit de mult sprijin financiar precum alte tari balcanice, in Serbia problema traficului cu carne vie este in atentia opiniei publice. Exista mai multe ONG-uri preocupate de fenomen, ministerul de Interne a alocat fonduri pentru construirea unui adapost pentru fetele traficate, iar recent legislatia a fost inasprita in ce priveste infractiunile criminale.

O strategie regionala anti-trafic
Din Serbia, sa ne intoarcem in Romania, punctul de plecare al investigatiei noastre. Aici revedem pe Iana Matei, directoarea organizatiei Reaching Out, care a construit un adapost pentru fetele ce au reusit sa scape din retelele de trafic. De fapt, adapostul se compune din mai multe apartamente cumparate si amenajate in Pitesti, unde femeile reusesc sa se simta in siguranta.
Tot aici o reintilnim pe Diana, fata pe care, in ianuarie anul trecut, in timpul unei investigatii incognito am reusit sa o cumparam pentru suma de 400 de dolari. Precum Marcu, traficantul de la granita bulgaro-greaca, am fi putut sa o vindem pe Diana, fie undeva in Balcani, fie bandelor sirbesti care au relatii la Timisoara.
In ianuarie, cind am intilnit-o prima data, fata era inghetata, pe jumatate goala si flaminda. Tocmai petrecuse Anul Nou in Bucuresti in… cusca unui ciine.
Acum, cu ajutor din partea organizatiei ce o adaposteste, Diana revine incet-incet la o viata normala. Locuieste alaturi de alte citeva fete si invata sa aiba grija de ea si sa nu se mai teama. Nu ii va fi insa deloc usor. Urmele psihice ale anilor de abuzuri fizice si mentale din partea “pestilor” si a clientilor nu se vindeca usor.
Expertii considera ca problema traficului de carne vie in Balcani este una extrem de serioasa, care necesita coordonare regionala si sprijin din partea guvernelor occidentale si a organismelor specializate.
In acest sens, Uniunea Europeana a decis in martie constituirea unui grup de 20 de experti care sa propuna un set de masuri. Initiativa a fost precedata de o conferinta UE pentru combaterea criminalitatii in Balcani, unde s-a decis intarirea colaborarii intre statele Uniunii si armonizarea legislatiei tarilor est-europene, astfel incit traficantii sa se confrunte cu aceleasi pedepse indiferent de locul unde actioneaza. Bruxelles-ul a pus totodata la dispozitie fonduri, in cadrul programului AGIS, pentru cooperare regionala la nivel juridic si politienesc.
Julie Bindel, membra a comisiei UE recent constituite si cercetator pe probleme de abuz impotriva femeilor si copiilor la Universitatea North London, spune ca in ciuda eforturilor UE progresele sint minore iar actiunile nu trebuiesc concentrate exclusiv pe coordonare legislativa.
“Problema isi are originea in Balcani si aici trebuie sa actioneze preponderent Uniunea Europeana. Banii folositi pina acum sint destinati unor actiuni care nu au de a face cu cauzele traficului de persoane, ci doar cu efectele acestuia”, spune Bindel. “Spre exemplu, ministerul britanic de externe a oferit fonduri pentru crearea unei baze de date cu toate ONG-urile active in combaterea prostitutiei infantile, in schimb exista mai putin de 20 de politisti in Londra ce se ocupa de problema traficului de persoane”.
Statele balcanice stiu ca trebuie sa abordeze urgent chestiunea comertului cu carne vie daca vor sa aiba vreo sansa de aderare la Uniunea Europeana. Tratatul UE se refera explicit la aceasta problema, instituind standarde legislative si juridice in domeniu. In anul 2003, putine tari din regiune se apropie cit de cit de aceste standarde.
Una dintre sansele lor este intarirea cooperarii regionale. Primii pasi au fost deja facuti. In septembrie 2002, Initiativa Sud-Est Europeana pentru Coombaterea Crimei Trans-frontaliere (SECI), un centru cu sediul la Bucuresti, a lansat prima initiativa zonasa de combatere a traficului de persoane. Avind numele de cod Mirage, initiativa presupune colaborarea fortelor de politie din zece tari, printre care Albania, Bosnia, Bulgaria, Romania, Croatia, Macedonia, Grecia si misiunea ONU in Kosovo. Pina in ianuarie 2003, operatiunea Mirage a presupus organizarea a peste 20 de mii de raiduri in cluburi de noapte, discoteci, restaurante sau puncte vamale din intreaga regiune balcanica. Au fost astfel identificate 237 de victime ale traficului de persoane iar 293 de criminali au fost arestati. Dar daca Mirage a fost o actiune cu efect limitat, ea a aratat in schimb cit de corupte sint sistemele politienesti din majoritatea statelor balcanice. Nu de putine ori s-a descoperit ca ofiteri de politie sint direct implicati in organizarea si coordonarea retelelor de trafic. Este o concluzie grava dar care arata de unde trebuie inceput pentru a se reusi eficient combaterea acestui flagel numit traficul de carne vie.

Raportul a fost coordonat de Paul Radu (Romania) si editat de David Quin, de la biroul IWPR din Londra. La intocmirea lui au mai contribuit Stefan Candea si Sorin Ozon (Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatii), Julie Harbin si Nidzara Ahmetasevici in Bosnia, Gazmend Kapllan in Grecia, Milorad Ivanovici in Serbia, Kaca Krsmanovici si Boris Darmanovici in Muntenegru, Zylyftar Bregu in Albania, Zoran Jachev in Macedonia si Fatmire Terdevci in Kosovo.

Obiectorii de constiinta: soldati pentru pace

de Crina Resteman

Paolo Coehlo ii multumea lui George W. Bush, intr-o scrisoare deschisa, ca a facut ca milioane de oameni sa ia atitudine impotriva razboiului, iesind pe strazi. Este adevarat, am fost multi. La 15 februarie 2003 am demonstrat ca lupta pentru pace nu este limitata de originea pe care o avem, profesia pe care o practicam, varsta sau gradul de implicare in actiuni anti-razboi. S-a creat un mozaic perfect caruia i-am dat cu toti culoare si voce. Si atat de divers incat nu ne-ar ajunge cateva randuri pentru a-l caracteriza, pentru ca spatiul muncii in domeniul pacii este atat de generos, incat fiecare avem un loc. Doar sa vrem sa o facem.

In mijlocul milioanelor de „Nu Razboiului!” se afla de zeci de ani reprezentanti ai unui grup care au facut mult zgomot. Vocea lor s-a auzit in timpul celor doua razboaie mondiale, a celor din Vietnam, Corea, Golf –1991, Golf 2003. Vocea lor se aude, trecand de granitele Israelului. Ei sunt soldatii. Ar fi inutil sa mentionam ca acest zgomot a fost de prea multe ori exprimat prin suieratul gloantelor, zgomotul greu al avioanelor de lupta, al bombardamentelor. Dar totusi, ei sunt cei din prima linie. Iar acest fapt le da un alt fel de intaietate, fiind cei care se afla cel mai aproape de ororile razboiului, martori si victime ale mortii, distrugerii, umilintei, dezumanizarii. Ei sunt cei care pregatesc trupurile moarte ale camarazilor lor pentru a fi trimise acasa. Soldatii, si nu generalii, sunt cei care lupta, si sunt indreptatiti sa spuna „nu”.

Inainte sa ii condamnam ar trebui sa stim ca de multe ori, soldatii nu au – sau nu vad o alta optiune decat armata. Plaga saraciei ii determina pe multi sa intre in randurile armatei pentru simplu fapt ca le este asigurat un adapost si trei mese pe zi. In Statele Unite, de exemplu, armata nu este obligatorie, dar te scapa de cheltuielile zilnice, in unele cazuri de inchisoare, si mai asigura si cheltuielile pentru educatia superioara, odata ce serviciul militar este incheiat. Si mai mult, in unele cazuri, mai ofera si cetatenia SUA. Dupa ce ai murit!! Sa nu ne inchipuim ca soldatii sunt niste roboti! Simpla depunere a unui juramant si supunerea fata de ordinele date de superiori nu inseamna ca un soldat nu are pareri personale si sentimente. Soldatii la care ne referim au constiinta si din aceasta cauza sunt numiti obiectori de constiinta. Sau tradatori, dar aceasta depinde de perspectiva.

In Marea Britanie si SUA, tari ale caror guverne (simplificare de dragul spatiului!) au dat startul razboiului in ciuda puternicei opozitii democratice domestice, obiectorii de constiinta sunt aceia care arata o opozitie religioasa, morala si etica fata de razboi. Si nu este deloc usor, pentru ca refuzul de a lupta inseamna judecata in cadrul Curtii Martiale si posibil, inchisoare, dar acest lucru nu ii impiedica pe unii dintre ei sa obiecteze, iar motivele pentru care o fac nu sunt deloc egoiste, ci trec cu mult de securitatea lor individuala.

Ei sustin prioritatea cheltuielor sociale fata de cheltuielile militare. Folosirea sutelor de miliarde de dolari cheltuite in SUA pentru asa-zisa aparare ar insemna nu doar reducerea, ci eradicarea saraciei, foametei, bolilor, analfabetismului. Odata ce nu ar sprijini nejustificat dezumanizarea unor popoare intregi, nu ar ameninta prin prezenta bazelor militare imprastiate peste tot in lume securitatea comunitatilor in care se afla, nu ar distruge mediul inconjurator prin testarea unor noi tipuri de arme, nu ar sprijini santajul militar, ar creste climatul de incredere politic pe plan international si ar fi eliminata amenintarea terorismului. Nu ar mai exista violenta impotriva unor popoare care, considera obiectorii de constiinta, nu le-au facut nimic rau, nu le-au ingradit libertatea, drepturile civile, nu le-au ranit familiile si nu i-au facut sclavi.

Ei considera ca armata este sursa violentei. Luand exemplul Israelului, se obiecteaza prin faptul ca prezenta armatei in teritoriile ocupate reprezinta o cauza a atacurilor sinucigase ce nu fac “discriminari”. Victimele sunt si palestinienii, si evreii. Armata minimalizeaza si dezumanizeaza. Incepand cu antrenamentele de lupta, soldatilor li se striga in fiecare zi, de catre superiori: „omoara!”, „omoara!”. Sunt obligati sa se bata unul cu celalalt, iar in momentul in care nu sunt de acord, sunt pusi in pereche cu un soldat mai puternic, fiind nevoiti sa loveasca pentru a se apara. Le este folosita si exploatata sexualitatea. In timpul razboiului din Golf din 1991, soldatii ce urmau sa fie la datorie pe bombardiere au fost obligati sa urmareasca materiale pornografice pentru a le creste doza de adrenalina, urmand sa le creasca apoi gradul de violenta prin refulare. Inca din timpul razboiului din Vietnam exista marturii ce prezinta violenta sexuala la care un mare numar de soldati au fost supusi de catre camarazii sau superiorii lor: atingeri, violuri, sodomie. In cazul in care raportau riscau sa fie dispretuiti, pedepsiti sau chiar omorati. Exista departamente de terapie ce se ocupa doar cu reabilitarea celor hartuiti si/sau violati. Solicitarea exagerata din timpul pregatirii militare ii determina pe unii soldati sa recurga la droguri si in unele cazuri, se sinucid. Traumele de care sufera atunci cand se intorc din razboi ii fac sa creada ca viata lor s-a terminat.

Am incercat prezentarea intr-un spatiu foarte restrans a unor informatii privind obiectorii de constiinta, a celor care refuza sa omoare. Important este sa stim ca acestia exista, chiar si in conditiile societatilor in care traim, patriarhale, violente, in care prioritatile sunt gresit stabilite de persoane ce probabil, nu se vor apropia nici pe departe de realitatile pe care le creeaza si alimenteaza. Una dintre cele mai crude realitati este razboiul. Iar daca obiectorii de constiinta si dezertorii sunt considerati tradatori de catre superiori, camarazi, posibil familie si intreaga natiune, ei aleg sa nu ia parte la crime impotriva pacii – ca de exemplu la razboiul din Irak. „Faptul ca o persoana a actionat conform ordinelor Guvernului sau al unui superior nu inseamna ca este eliberat de responsabilitatea prevazuta de legea internationala, dat fiind faptul ca exista o alegere morala” (Principiile Tribunalului de la Nürenberg).

Lucizii realisti conservatori

Cel mai recent "This Modern World" :

1. Lucizii realisti conservatori au crezut ca vom iesi din Iraq in cel mult sase luni. "Singura problema pe care o vom avea vor fi petalele de trandafiri pe care ni le vor arunca IRAQIENII din RECUNOSTINTA." "Chiar asa!"
2. Lucizii realisti conservatori continua sa insiste ca Sadam a fost in spatele atacurilor de pe 11 septembrie. "Asa e, si n-avem nevoie de nici o amarata de DOVADA!" "Dovezile sunt pentru aia SLABI DE INGER!"
3. Lucizii realisti conservatori nu gasesc nici o contradictie in a cere inca 87 de miliarde USD pentru Iraq dar a pune presiune sa se reduca taxele cu 107,8 miliarde." "Ce bine ca nu suntem pe mana LIBERALILOR alora care taxeaza dupa nevoie." "Atunci CHIAR c-am incurca-o!"
4. Lucizii realisti conservatori cred ca numarul in crestere al mortilor din Iraq arata ca de fapt lucrurile merg foarte, foarte bine. "Daca teroristii sunt ocupati cu uciderea soldatilor nostrii ACOLO, atunci nu pot veni dupa noi AICI." "In afara cazului in care sunt incurajati de cei care CRITICA administratia, bineinteles."
5. Lucizii realisti conservatori vor crede cam orice li s-ar spune. "Presedintele zice ca Zana Zanelor e ADEVARATA si colaboreaza cu AL QAEDA." "Atunci sa bombardam MELEAGUL ZANEI ZANELOR!" "Iar EU merg sa o demaschez pe Zana Zanelor rau de tot la mine-n BLOG."

-de Tom Tomorrow