in numele si pe spinarea noastra:

March 17, 2004

Salvati Parcul Carol!

SALVATI PARCUL CAROL, SALVATI STATUL DE DREPT

"Solidaritatea pentru libertatea de constiinta"

Va invita duminica, 21 martie, ora 12.00, la o demonstratie - plimbare
in Parcul Carol pentru a protesta fata de initiativa de construire a
Catedralei Mantuirii Neamului intr-un perimetru declarat monument si
care ar trebui, in consecinta, respectat si protejat.

Vor fi acolo parinti, bunici, copii, studenti, biciclisti, catei,
baloane, floricele, antren! Tema zilei va fi "Pastrati parcul pentru
plimbare", asa ca aduceti-va mamele, copiii, prietenii si copiii
prietenilor.

Bucurestenii au nevoie de spatii verzi, altfel atat de rare, pentru a
se plimba, recrea si respira un aer curat.

Constructia catedralei in Parcul Carol ar modifica destinatia unuia
dintre cele mai frumoase locuri al e capitalei.

Construirea catedralei in acest spatiu incalca atat Constitutia
Romaniei cat si o serie de legi.

Institutul Astronomic al Academiei Romane ar fi grav si iremediabil
afectat de lucrari, aflandu-se la cca 150 m de proiectata ctitorie.

Mausoleul Eroilor Comunisti ar trebui transformat intr-un Monument al
victimelor comunismului! Istoria trebuie asumata, nu daramata si
ocultata.

Pentru detalii privind obiectiile juridice si de principiu pe care le
sustinem va invitam sa vizitati site-ul www.humanism.ro

Demersul nostru este apolitic si neutru din punct de vedere religios.
Sunt chemati ortodocsi, catolici, protestanti, atei, agnostici,
locuitori responsabili ai orasului, indiferent de confesiune si
convingeri, pentru a sustine respectarea legii, a demnitatii
comunitatii stiintif ice din Romania si a drepturilor bucurestenilor la
aer curat si spatii verzi.


Initiatorii acestui demers: Mihai AGAPIE, Gabriel ANDREESCU, Liviu
ANDREESCU, Peter BANYAI, Carmen BARBULESCU, Remus CERNEA, Smaranda
ENACHE, Matei GULEA, Stere GULEA, Domnica MACRI, Lucian MANDRUTA,
Cornel MIHALACHE, Emil MOISE, Adrian NICULESCU, Anton NICULESCU, Dan
PETRESCU, Mircea TOMA, William TOTOK, Paul TUMANIAN, Daniel VIGHI, Dinu
ZAMFIRESCU, Vasile Dem ZAMFIRESCU.

Ajutati-ne sa organizam manifestarea! Avem nevoie de voluntari!

Ne puteti contacta la: tel. 326.78.65 mobil: 0723.399.138
e-mail: remuscernea_at_humanism.ro


Afisat de: Ruxi la data de March 17, 2004 10:41 PM | TrackBack
Comments

Va rugam, daca sunteti de acord cu scrisoarea deschisa atatsata, adresata presedintelui Romaniei, sa ne trimiteti un replay (chiar si fara text) sau sa trimiteti un mesaj la adresa remuscernea@xnet.ro

Cu mii de multumiri,
Emil Moise

Scrisoare deschisă către Președintele României, Domnul Ion Iliescu

Domnule Președinte,

Catedrala Mântuirii Neamului se dorește a fi un proiect de anvergură. Este cu atât mai important ca acesta să se bucure de susținere generală.

Amplasarea catedralei în Parcul Carol, pe un teren de interes public - care găzduiește un monument istoric și de arhitectură și un spațiu verde secular - vine în contradicție cu interesele și drepturile cetățenilor. Mult mai grav însa, ea contravine chiar legii.

Hotărârea de Guvern nr. 468 din 18 aprilie 2003 prin care se transmit 5 ha din proprietatea publică a statului în administrarea Patriarhiei BOR încalcă prevederile Constituției României și ale Legii nr. 213/1998. Bunurile proprietate publică pot fi date numai în administrarea regiilor autonome ori a instituțiilor publice. Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută. Hotărârea guvernamentală intră în conflict și cu principiile Legii protecției patrimoniului, cu prevederile Legii mediului, cu Legea transparenței, cu interesele unor instituții aflate în vecinătatea Parcului, precum Institutul Astronomic.

Credem de asemenea că trauma acestui oraș, care și-a văzut timp de decenii
monumentele demolate, dislocate sau ascunse în spatele blocurilor, trebuie să ia sfârșit.
Vedem în ansamblul arhitectonic și peisagistic din Parcul Carol o valoare de patrimoniu cultural, care trebuie protejată.

În calitate de garant al Constituției, Domnule Președinte, vă cerem să interveniți, astfel încât legea fundamentală și drepturile cetățenilor să fie respectate.

Au semnat pana acum: Dinu ADAM, Mihai AGAPIE, Gabriel ANDREESCU, Liviu ANDREESCU, Peter BANYAI, Carmen BARBULESCU, Mircea CARTARESCU, Remus CERNEA, Eugen CIOCAN, Lia Ioana CIPLEA, Marina CONSTANTINESCU, Dan CRACIUN, Alexandru DARIE, Smaranda ENACHE, Olimpiu GHEORGHIU, Bogdan GHIU, Constantin C. GIURESCU, Ioan GROSAN, Matei GULEA, Stere GULEA, Dan IANCU, Florin IARU, Ioana IERONIM, Domnica MACRI, Mihai MARTA, Liviu MIHAIU, Dan C. MIHAILESCU, Lucian MANDRUTA, Cornel MIHALACHE, Emil MOISE, Adrian NICULESCU, Anton NICULESCU, Andrei OISTEANU, H.-R. PATAPIEVICI, Dan PETRESCU, Victor REBENGIUC, Stelian TANASE, Mircea TOMA, William TOTOK, Paul TUMANIAN, Cristina TOPESCU, Nora VASILESCU, Daniel VIGHI, Dinu ZAMFIRESCU, Vasile Dem. ZAMFIRESCU.

Posted by: ruxi at March 23, 2004 10:03 AM

mesaj trimis pe grupul societatea_civila
From: Vera Cimpeanu

Dragilor societate civila,

Biserica Ortodoxa Romana, in urmarirea sfintei sale misiuni de a ajuta saracii,
vaduvele si orfanii, a decis sa construiasca ceea ce ei numesc Catedrala
Neamului IN PARCUL CAROL, cel mai vechi parc din Bucuresti. (Nici nu discutam
aici cite spitale si scoli s-ar putea repara si dota cu banii respectivi!!!!)
Este vorba STRICT de locul unde Catedrala va fi amplasata.
Va rog pe toti aceia care nu sint de acord cu distrugerea Parcului Carol, prin
transformarea lui in teren de constructie si apoi de pelerinaj si alte
activitati conexe, sa faceti un MIC EFORT CIVIC.

Primaria Sectorului 4 a deschis, pentru o saptamina (care nu s-a anuntat cind
incepe si cind se termina), o linie telefonica, la care putem vota, cu DA sau
NU, asupra subiectului. Numarul de telefon este 302 30 40. Va rog sunati acolo
si votati, poate reusim sa impiedicam inca o samavolnicie, care, spre deosebire
de altele, va avea un rezultat care va dura SECOLE.
Nu se poate vota DECIT O SINGURA DATA de la un post telefonic. De aceea, va rog
pe toate si pe toti, votati si de pe telefonul fix si de pe cel mobil. Pentru
cei din provincie, votati, va rog, de pe telefonul mobil (evident, caci banuiesc
ca nu vor fi luate in considerare apelurile venite de la posturi fixe din
provincie, caci cei din Tirgu Mures sau Timisoara nu sint bucuresteni si nu au
dreptul la opinie).

Sunati la numarul de mai sus IMEDIAT ce puteti si rugati si pe cei apropiati sa
o faca. Cred ca acest numar de telefon va functiona toata aceasta saptamina, dar
cu cit mai repede, cu atit mai bine.
Si forwardati acest mail pe listele voastre de conversatiuni!

Multumesc anticipat.
Vera Cimpeanu

Posted by: ruxi at March 25, 2004 10:13 PM

Poze de la protest:

http://mihaisimionica.crsg.ro/

Posted by: ruxi at March 25, 2004 10:16 PM

LANT UMAN
IN PARCUL CAROL
DUMINICA 18 APRILIE ORA 13.00


Bucurestenii sunt invitati sa participe la actiunile de protest fata de
agresiunea brutala si ilegala asupra Parcului Carol.

In fiecare zi vom picheta, intre orele 10.00 - 18.00, santierul deschis fara
aprobarile necesare din partea autoritatilor competente (intrucat Parcul Carol
este declarat monument istoric, intra in zona V1 C, avand un regim special:
orice aprobare trebuie obtinuta de la Primaria Generala a Municipiului Bucuresti
pentru aceasta zona, iar interventiile nu pot fi operate decat pentru protejare
spatiului, nu pentru schimbarea destinatiei lui).

De sambata 17 aprilie va debuta Maratonul Artelor in Parcul Carol

Ca parte a acestei luni de proteste, sambata, pe 17 aprilie, in Parcul Carol va
demara un Maraton al Artelor, in care artistii sunt chemati sa se exprime nu de
pe scena, de la microfon sau de pe simeze, ci printre oameni. Muzicieni, actori,
dansatori, coregrafi, pictori, arhitecti, regizori, scriitori, fotografi vor
sustine, in fiecare dupa-amiaza dupa ora 16, "ateliere civice", care vor face
din arta lor un gest de revolta fata de actul de incultura al autoritatilor.
Vointei politice demolatoare i se va opune un gest artistic - privit fie ca
spectacol, fie ca act didactic ce va implica si participantii la protest.

Duminica 18 aprilie la ora 13.00 se va organiza un lant uman in jurul
santierului.


Invitam pe toti bucurestenii responsabili sa se alature acestor proteste care
reprezinta ultima sansa de a ne impotrivi prin actini civice la o actiune
abuziva de distrugere a memoriei noastre culturale si istorice.


Reamintim ca printr-un Ordin al Ministrului Culturii (nr.2214/05.04.2004),
semnat de ministrul Razvan Theodorescu pe 5 aprilie 2004, portiunea din Parcul
Carol care fusese data, in mod anti-constitutional, in administrarea Patriahiei
a fost de data aceasta DECLASATA, urmand a fi radiata de pe lista monumentelor
istorice.

Decizia reprezinta un precedent periculos, care pune sub semnul intrebarii nu
numai semnificatia statutului de monument istoric, ci chiar valoarea legii in
acesta tara.

In baza acestei decizii au fost obtinute o serie de autorizatii de demolare si
de incepere a santierului. Dar aceasta decizie a ministrului va intra in vigoare
abia dupa 30 de zile de la emiterea ei, timp in care poate fi atacata, astfel
ca, cel putin pana in data de 5 mai, santierul este deschis in mod ilegal!


"Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta"

021/326.78.65

0723.399.138

www.humanism.ro

remuscernea_at_humanism.ro

Posted by: ruxi at April 17, 2004 08:42 AM

Nu ne-am saturat oare de obeytate fara noima?
Ar trebui sa iesim in strada sa facem ADEVARATA revolutie !!!

Posted by: catalin nistorescu at April 21, 2004 11:30 PM