Din revista/jurnalul AnALize Nr.11(2001), articol relevant si general-folositor:

"UMORUL CU SI DESPRE BARBATI: FEMINISM SI/SAU MASCULINITATI?"

de Cristina Chiva

“Humor with and about men: feminism and/or masculinities?”
The following article started from the observation that the Romanian entertainment scene contains many groups exclusively male (“Divertis,” Florin Calinescu’s group on ProTV, “Vacanta Mare,” etc.). What does this tell us about men, women and the Romanian Public scene? In order to answer these questions I think the most adequate theoretical perspective is that of “masculinities.” For this reason the article is divided into two sections. The first section deals with the theoretical framework of debates on “masculinities,” and the second one tries to apply some of these ideas to a comparison between the Romanian satirical groups (especially “Divertis”) and the British “Monty Python.” The conclusion launches some ideas about the role masculinities could play in understanding humor with and about men.

“L’humour avec et sur les homes: feminisme et/ou masculinities?”
L’article suivant a commence par l’observation que la scene roumaine du divertissement contient beaucoup de groupes exclusivement masculins (“Divertis”, le groupe de Florin Calinescu sur ProTV, “Vacanta Mare”, etc.). Qu’est-ce que cela nous dit sur les hommes, les femmes et la scene publique roumaine? Pour repondre a ces questions je pense que la perspective theorique la plus adequate est celle de “masculinites”. Pour cette raison l’article est divise en deux sections. La premiere section traite de la structure theorique des debats sur les “masculinites”, et la deuxieme essaie d’en appliquer quelques-unes de ces idees a une comparaison entre les groupes satiriques roumains (surtout “Divertis”) et un groupe britannique appele les “Monty Python”. La conclusion propose quelques idees sur le role que les masculinites pourraient jouer dans la comprehension de l’humour avec et sur les homes.

Nu stiu cat de “serios” trebuie sa fie un articol despre femei si umor. Cu toate acestea, cred ca ar fi relevant sa incep cu un banc pe care l-am auzit candva si care mi-a ramas in minte tocmai din cauza ambiguitatii sale (voite?). Bancul respectiv este o variatie pe tema “de cati/cate… este nevoie pentru a schimba un bec?” is suna cam asa: “De cate feministe ester nevoie pentru a schimba un bec?”. “Nici una. Exista lucruri mai importante de schimbat pe lumea asta”. Interpretarile feministe ale acestui schimb de replici pot fi favorabile (diagnostic corect: feminismul/feminismele au cu totul alta agenda decat schimbatul becurilor), neutre (bancul de fapt nu spune nimic despre feminism(e) is feminsite) ori nefavorabile (in fond is la urma urmei, schimbarile promovate de feminism nu sunt deloc rizibile). Desigur ca varianta de interpretare aleasa depinde is de cat de mult apelam la simtul umorului vizavi de noi insene/ insine si de credintele noastre…

Intrebarea de la care am pornit in scrierea acestui articol ester “cine is cum rade de femei is/sau barbati in sfera publica romaneasca?”. Chiar si o privire relatic superficiala la grupurile satirice romanesti din ultimii zece ani scoate la iveala un fenomen destul de raspandit. Este vorba despre existenta acelor grupuri precum “Divertis”, “Vacanta Mare” sau grupul lui Florin Calinescu de la ProTV; care impartasesc urmatoarea caracteristica: sunt toate formate exclusiv din barbati. In acest context, ester relevant sa ne intrebam: Ce ne spune acest fenomen despre barbati? Ce ne spune el despre femei? In ultimul rand, ce ne spune despre sfera publica romaneasca?

Relatiile de gen, ne zic teoriile feministe cat se poate de convingator, sunt un subiect serios, din punct de vedere cultural, politic, academic etc. Mai mult decat atat: perspectiva privilegiata in acest caz este, in mod obisnuit, cea a femeilor. Femeile, “ceea ce este femeiesc” is “ceea ce este feminin” sunt categorii fundamentale pentru orice abordare feminista. Ce-ar fi insa sa schimbam putin perspectiva si sa ne uitam la barbati, la “ceea ce este barbatesc” si la “ceea ce este masculin”? Cred ca o asemenea abordare ar fi cat se poate de benefica, daca este facuta intr-un mod care ilumineaza critic presupozitiile patriarhale ale relatiilor de gen si ale modului in care ele trebuiesc schimbate. In plus, aplicarea unei asemenea abordari in cazul grupurilor satirice romanesti poate conduce la rezultate nu numai relevante, ci si extrem de interesante dintr-o perspectiva de gen.

1. Cateva probleme teoretice (sau cum au ramas “masculinitatile” de caruta)

Bancul relatat mai sus mi-a atras atentia, in mod indirect, asupra a doua aspecte: 1) daca feministele nu ne vorbesc despre becuri (ceea ce este, dincolo de orice indoiala, adevarat; de alminteri, ele nici nu intentioneaza sa faca asa ceva, intrucat teoriile feminsite nu sunt teorii ad hoc, care sa ofere raspunsuri la orice), atunci despre ce sau cine ne vorbesc feministele? 2) care anume sunt lucrurile acelea mai importante care aun nevoie sa fie schimbate? La prima intrebare, un raspuns relativ informat teoretic va sesiza o problema: foarte des, abordarile si miscarile feminite sunt percepute atat de publicul larg, cat si de cercetatori, ca fiind exclusiv despre femei. La randul sau, aceasta poate conduce la o formulare de genul unei intrebari care mi-a fost pusa de un coleg intr-un seminar: ce vor feministele sa spuna, ca femeile sunt egale cu barbatii sau ca femeile sunt superioare barbatilor? Tot in zona aceasta se gaseste de alminteri si raspunsul la intrebarea referitoare la lucrurile care trebuie schimbate pe lumea aceasta: in functie de perspectiva, feministele vor acorda prioritati diferite unor probleme diferite.

A spune ca feministele ne vorbesc despre femei si/sau barbati este, desigur, o simplificare. In primul rand, nu este vorba nici de a considera ca femeile sunt victime, nici de a cauta niste tapi ispasitori (barbatii, in aceasta varianta). Conceptul de gen social este menit tocmai a atrage atentia asupra faptului ca ceea ce ne intereseaza sunt mai degraba rolurile atribuite barbatilor si femeilor, decat anumiti barbati si femei. In acest sens, o reformulare adecvata acelor spuse anterior ar merge pe linia unei distincii dintre feminin/masculin (care tin de genul social) si femeiesc si barbatesc (care tin de biologie, de sexul cu care ne nastem). In al doilea rand, ideea de patriarhat (cu versiunea alternativa, dar mai rara, androcratie) constituie un instrument teoretic ce joaca un rol fundamental in iluminarea acestor tendinte culturale si politice de a valoriza pozitiv tot ceea ce tine de masculin si negatic tot ceea ce tine de feminin, astfel incat este scos la lumina caracterul politic al subordonarii femeilor.

Nimic din ceea ce am spus mai sus nu este nici deosebit, nici nou. Toate aceste lucruri au fost spuse si re-spuse de nenumarate ori, in nenumarate limbi, de catre diverse femei. In ultimele doua decenii, domeniul studiilor de gen s-a dovedit a fi unul dintre cele mai dinamice nu numai din punct de vedere academic, ci si in ceea ce priveste impactul sau asupra politicilor publice, cel putin in lumea vestica. Cateva aspecte ale acestor noi directii merita aminitite:

• criticile feministelor de culoare din Statele Unite la adresa presupozitiilor abordarilor feministe din anii ’70 si ’80, in principal ideea ca acestea din urma erau in mare parte croite pe masura experientelor femeilor albe de clasa mijlocie din lumea vestica. Astfel, este clar, de exemplu, ca ideea separatiei intre munca casnica si cea platita nu joaca acelasi rol in cazul acelor conceptii care se refera la experientele femeilor de culoare (foarte des, munca lor platita era munca casnica in gospodariile femeilor albe de clasa mijlocie; modelul femeii casnice pur si simplu nu tine, pentru ca femeile de culoare au avut intotdeauna responsabilitati in afara sferei propriilor lor familii, etc.).
• criticile impotriva supozitiilor esentialiste ale abordarilor feministe. O prima miscare in acest sens a fost respingerea termenului “femeie” sau “femeia” deoarece este evident ca nu exista o femeie arhetipala, ci numai “femei” cu vieti diferite in contexte diferite. Apoi, universalismul implicit al ideii ca putem vorbi despre “femei” in general a inceput sa intampine o opozitie din ce in ce mai mare, iar varianta care i-a luat locul privilegiaza ceea ce este contextual si particular in experientele femeilor.
• punerea sub semnul intrebarii a ideii ca putem opera o separare intre categoria “gen social”, pe de o parte, si categoriile “clasa”, “rasa”, “etnie”, pe de alta parte. Astfel, utilitatea si importanta analitica a conceptului de gen social sunt serios limitate de dificultatile ridicate de incercarile de a-l trata ca pe o categorie distincta care se aplica unidirectional. Cu alte cuvinte, problema ca nu putem intalni niciodata o femeie care e exclusiv femeie, fara sa apartina si unei anumite rase, clase sau etnii, incepe sa fie privita ca un obstacol foarte serios.
• problematizarea distinctiei dintre gen si sex, dintre “social” si “biologic”, dintre “cultura” si “natura”. De pilda, Thomas Lacqueur analizeaza modul in care, in istoria medicinei, s-a trecut de la o intelegere a corpului uman ca avand in mod fundamental un singur sex (iar femeile si barbatii sunt versiuni usor diferite ale acestui singur sex) la o conceptie care evidentiaza existenta a doua sexe (femeiesc si barbatesc). Aceasta inseamna ca pana si notiunea de “sex”, de “substrat biologic”, nu este atat de clara pe cat pare la prima vedere. In acest context, insasi distinctia dintre gen si sex isi schimba statutul teoretic, devenind ceva mai slaba.
• scoaterea la lumina a caracterului normativ al presupozitiei “heterosexualitatii obligatorii” (Adrienne Rich), care functioneaza in principal in detrimentul femeilor deoarece poate fi privita ca un instrument fundamental de subordonare a femeilor in sfera privata (si nu numai).

Indiferent de gradul de stabilitate teoretica al continutului acestor critici, important este ca ele sunt simptome ale unei infloriri fara precedent a abordarilor feministe in ultimele decenii. Tocmai de aceea este extrem de greu sa vorbim despre “feminism” si este preferabil sa ne referim la “feminisme”. Daca insa ne intoarcem la unul din conceptele fundamentale ale teoriilor feministe, si anume la genul social, descoperim ca avansurile substantiale facute inspre diferentierea interna in domeniul studiilor de gen au accentuat in cea mai mare parte o singura latura a acestuia, si anume femeile si femininul. Conceputl de masculin/masculinitate a ramas cumva in urma, fiind ceva mai putin dezvoltat teoretic.

Aceasta nu inseamna, desigur, ca barbatii sau “masculinitatile” sunt redundanti. Ba chiar dimpotriva. Insa este necesar sa fim constienti de faptul ca amploarea luata de conceptiile feministe are in mare parte rol compensator, angajandu-se critic cu cateva secole bune de interpretare unilaterala a femeilor din perspectiva barbatilor.

Cu o oarecare intarziere, acest lucru a inceput sa fie sesizat si in studiile de gen de prin anii ’90, cand un nou domeniu de interes si-a facut aparitia in forta: conceptiile despre “masculinitate” sau “masculinitati”. La un moment dat, a devenit evident ca, prin comparatie cu femeile si femininul, barbatii si masculinitatile erau serios sub-teoretizati. Aici trebuie subliniat ca nu este nicidecum vorba despre un val de conservatorism ivit ca reactie la succesele politice si academice ale miscarii feministe, ci mai degraba de o incercare de a aduce la zi modurile in care sunt concepute rolurile barbatilor in societate in noul context in care emanciparea femeilor devine un fenomen predominant in lumea vestica (desi desigur ca mai raman multe de facut). Cu alte cuvinte intrebarea era: Cum putem revizui din puncte de vedere feminist rolul barbatilor?

Cateva argumente avansate aici sunt:

• analiza barbatilor si a “masculinitatilor” a ramas subdezvoltata si din cauza ca, pentru a putea critica structurile patriarhale din societate, feministele s-au bazat in cea mai mare parte pe un model simplificat al rolurilor de gen ale barbatilor.
• modelul traditional al familiei patriarhale a functionat si in detrimentul barbatilor, desi cu siguranta ca nu in aceeasi masura ca in cazul femeilor. De exemplu, rolul de cap de familie si responsabilitatile aferente pot constitui o limitare substantiala pentru acei barbati care doresc sa-si petreaca mai mult timp cu copiii.
• asocierea insusirilor masculine cu independenta emotionala, rationalitatea si dificultati in exprimarea sentimentelor pune o anumita presiune si asupra barbatilor, in sensul ca poate crea tensiuni greu de trecut la nivel individual.
• Presupozitia heterosexualitatii a dezavantajat in mod clar barbatii homosexuali, poate chiar mai mult decat femeile lesbiene (de pilda, in Anglia victoriana, homosexualitatea masculina constituia delict penal, ceea ce nu era cazul cu homosexualitatea feminina).

Aici merita repetat ca nu trebuie plans de mila nici unuia dintre sexe in aceasta ecuatie. Nu cred ca abordarile feministe urmaresc sa victimizeze femeile, dupa cum nici noul curent teoretic al revalorizarii “masculinitatilor” nu are drept scop sa victimizeze barbatii. Mai degraba, ceea ce vrem sa facem este sa reevaluam critic rolurile de gen pentru a putea vedea cum trebuie schimbate, astfel incat sa avem o societate mai egalitara.

Cam acesta ar fi, in linii mari, cadrul teoretic al analizei pe care vreau s-o fac aici. Ce relevanta are insa acest cadru pentru societatea romaneasca? Este cat se poate de evident ca miscarile feministe inca nu se bucura de aceleasi succese precum in Statele Unite sau in Marea Britanie, astfel incat a demara o examinare a situatiei in societatea romaneasca pornind de la noile intelegeri ale masculinitatilor risca sa sune cel putin straniu. Nu putem lua orice idei pentru a le aplica orbeste la un context in care nu au sens.

Aceasta obiectie este nu numai foarte puternica, ci si intemeiata. Cu toate acestea, as sugera ca putem lua noile reconceputalizari ale masculinitatilor ca punct de reper, astfel incat sa vedem cat de traditionale sunt rolurile barbatilor in societatea romaneasca. Iar asa ceva se poate face cel mai bine comparativ. Prin urmare, partea a doua a articolului consta intr-o comparatie intre un grup satiric din Marea Britanie (“Monty Python”) si grupurile de comedie romanesti precum “Divertis”, “Vacanta Mare” sau cel al lui Florin Calinescu.

2. Cateva probleme practice (sau cum rad barbatii de ei insisi si de femei)

Pe de o parte, ceea ce au in comun “Monty Python” si grupurile satirice romanesti este ca sunt formate exclusiv din barbati. “Monty Python” a fost intemeiat pe la inceputul anilor ’70 si este alcatuit din barbati educati in cateva din marile universitati din Marea Britanie (ceea ce explica, intr-o anumita masura, succesul de care se bucura inca in cercurile universitare si nu numai). Cateva dintre filmele pe care le-au facut de-a lungul anilor (precum In cautarea Sfantului Graal, Sensul vietii sau Viata lui Brian) sunt conisderate clasice si continua sa fie lansate pe piata. In Romania, “Divertis”, de exemplu, si-a lansat si casete video si casete audioo, si se bucura de un succes oarecum comparabil (ramane ca generatiile urmatoare sa decida cat de “clasici” sunt). De alminteri, ca stil umoristic, as spune ca “Divertis” este cel mai aproape de “Monty Python”.

Pe de alta parte, ceea ce “Monty Python” si “Divertis” nu au in comun este contextul cultural. In mod evident, Marea Britanie si Romania sunt doua societati diferite, unde rolurile de gen ale femeilor si barbatilor sunt intelese diferit (fara a face neaparat judecati de valoare, desi tind a crede ca in Romania avedem de-a face cu o societate ceva mai patriarhala). Din acest motiv, semnificatia faptului ca aceste grupuri sunt formate numai din barbati va tinde sa difere si ea, in functie de contextul cultural. Interesant este sa vedem in ce moduri.

Daca ar fi sa ne uitam numai la compozitia exclusiv masculina a acestor grupuri, lasand deoparte pentru moment diferentele culturale, ipotezele feministe relevante in aceasta privinta ar avea diverse grade de “radicalism” sau indrazneala teoretica:

A. genul masculin cuprinde, subsumeaza (si adesea subordoneaza in sens patriarhal) genul feminin: termenul “om” (adesea sinonim pentru “barbat” – aproape invariabil in engleza si uneori si in romana) denota umanitatea in general; in romaneste, cand folosim pluralul pentru a ne referi si la entitati gramaticale feminine, si la entitati masculine, uzantele limbii cer pluralul masculin, etc. Tocmai din acest motiv, nu este nevoie sa facem referire separata la femei sau sa le includem de vreme ce ele se afla deja acolo.

B. caracterul artificial al rolurilor traditionale de gen ale femeilor constituie de multa vreme tinta atacurilor satirice de tot felul. Asteptarile sociale ca femeile sa se imbrace intr-un anumit fel, sa se comporte intr-un anumit fel, pe scurt sa fie “feminine” intr-un anumit fel au creat si prototipurile comice ale “femeii barbatoase” si “femeii mult prea feminine”. Aici, de altfel, este interesant ca atunci cand este nevoie de un rol feminin principal, unul dintre membrii “Monty Python” sau “Divertis” se deghizeaza in femeie, dand in cea mai mare parte a timpului nastere tocmai acestor stereotipuri.

C. femeile si feminitatea sunt oricum in mod intrinsec hilare, comice sau amuzante, astfel incat ne putem concentra numai asupra barbatilor.

Oricare dintre aceste ipoteze poate fi urmarita pentru a produce o analiza feminista pertinenta si inchegata a modurilor in care sunt interpretate rolurile de gen in acest caz. Important este insa ca, indiferent de orientarea lor teoretica si de scopurile pe care le urmaresc, aceste interpretari vor tinde sa fie de acord ca, prin simplul fapt ca aceste grupuri sunt alcatuite numai din barbati, discursul lor satiric va privilegia “masculinitatile”. Pentru moment, cred ca este dezirabil sa lasam in suspensie intrebarea daca acest demers este in detrimentul femeilor.

Sa pornim deci de la ideea ca aceste grupuri avanseaza o perspectiva satirica in primul rand asupra barbatilor si apoi (in subsidiar) asupra femeilor. Prin urmare, cum inteleg (si critica) aceste grupuri “masculinitatile”?

Probabil ca cel mai interesant punct de reper este atitudinea acestor grupuri in privinta istoriilor si mitologiilor nationale. Nu este locul si nici momentul sa intru in detalii referitoare la analize de gen ale nationalismului. Este suficient sa mentionez ca, din cate am citit, exista un consens feminist in aceasta directie – anume ca, in cea mai mare parte a cazurilor, barbatii se scriu pe ei insisi in istoriile nationale, ca soldati, printi, regi, conducatori, luptatori pentru independenta, “intemeietori de neam”, “tati ai natiunii” etc. Astfel, reinterpretarile istoriilor si mitologiilor nationale facute de aceste grupuri sunt in acelasi timp reinterpretari ale “masculinitatilor”, ale rolurilor barbatilor in respectivele istorii si mitologii.

In filmul In cautarea Sfantului Graal, “Monty Python” re-inventeaza povestea Cavalerilor Mesei Rotunde. In aceasta versiune, Regele Arthur ii convinge pe Sir Galahad cel Cast, Sir Lancelot cel Viteaz, Sir Bedevere, Sir Robin-cel-Nu-Atat-de-Viteaz si Sir-care-nu-apare-in-acest-film sa i se alature in cautarea Sfantului Graal (si nu a Camelot-ului, cum era planul initial). Toate aceste ilustre nume esueaza intr-un mod sau altul in a se conforma propriului stereotip mitologic. Sir Galahad abandoneaza ideea de castitate cand ajunge din greseala la un castel plin de femei atragatoare si este scos cu forta de acolo de catre Sir Lancelot. Acesta din urma primeste un mesaj in care cineva cere sa fie salvat de la a fi casatorit cu forta de catre tatal sau si se repede sa vina in ajutor (ucigand diversi in drum), pentru a descoperi ca este vorba despre fiul cu ambitii canto al unui rege nou parvenit cu accent de Yorkshire. Sir Robin fuge din fata tuturor pericolelor, iar regele Arthur trebuie sa recurga la Sfanta Grenada pentru a anihila un iepure foarte primejdios, care pazea intrarea intr-o pestera.

Vazuta din aceasta perspectiva, mitologia nationala engleza nu are foarte mult sens (de alminteri, Arthur este intampinat peste tot de priviri sceptice si intrebari de genul “cine sunt britanicii?” cand declara ca el este “regele tuturor britanicilor”). In mod analog, nici ideile traditionale despre “masculinitatea” personajelor principale nu prea mai au sens. Este foarte greu insa de spus daca filmuletele respective sunt sexiste sau nu. Femei isi fac aparitia doar in roluri episodice din care nu rezulta foarte clar ce fel de roluri de gen au (desi, de exemplu, scena in care Sir Galahad intalneste un intreg grup de femei frumoase si se lasa ispitit sa-si abandoneze apelativul “cel Cast” preia in mod evident ceva din ideile traditionale despre femei).

Din cand in cand, si grupurile romanesti se angajeaza intr-o deconstructie a mitologiei nationale. De pilda, “Divertis” are cateva mici scenete splendide cu Fetele de la Capalna si cu Stefan cel Mare. Ambitiile de intemeitor de neam ale acestuia din urma sunt superb ridiculizate intr-un scurt schimb de replici in care Stefan intreaba: “Si cum se cheama raul asta?” La care i se raspunde: “Prut, Maria Ta”, iar Stefan isi asuma prerogativa (regala si masculina) de a defini: “Atunci, asa sa-i ramana numele!”. Corul fetelor de la Capalna este un minunat exemplu de umor contextual, cu sens numai intr-o anumita forma de viata: “Suntem fete samuraie/ Sa nu va luati dupa straie/ Nu-s matase naturala/ C-au murit viermii in scoala/ Si i-au dus la Primarie/ Le-au facut autopsie/ Si-au vazut dupa striatii/ C-au murit de radiatii.” Aici sunt cel putin cateva niveluri de analiza, care trimit la trecutul nostru indepartat (ce inseamna corul fetelor de la Capalna), la trecutul nostru recent si la absurditatea sistemului comunist. Pentru a canta acest cantecel, membrii grupului “Divertis” se insiruie pe scena intr-o foarte fidela imitare a corului fetelor de la Capalna (iarasi, barbati deghizati in femei). Si exemplele ar putea continua, incluzand si parodieri ale starilor de lucruri mai recente din societatea romaneasca, precum diverse campanii electorale si scandaluri publice. Un alt exemplu este cel al trupei lui Florin Calinescu, in care, pentru a-l parodia pe Emil Constaninescu, stupida comparatie dintre acesta si Cuza era exploatata pana la satietate.

Este foarte posibil ca o analiza mai aprofundata a comparatiei intre “Monty Python” si “Divertis” sa descopere diferentieri foarte interesante, datorate contextelor culturale diferite. Bunaoara, as sugera ca presupozitia ca exista o legatura intrinseca intre masculinitate in sens patriarhal si heterosexualitate este tratata diferit de grupul britanic si de cele romanesti. Cu alte cuvinte, in cazul lui “Monty Python”, este foarte greu de sustinut ca avem de-a face cu atitudini homofobice, in vreme ce sunt sigura ca intalnim asemenea atitudini in cazul lui Florin Calinescu (iar “Divertis” mai ramane de cercetat).

3. In loc de concluzie

Ideea principala pe care as vrea sa o avansez aici este ca, de fapt si la urma urmei, aceste grupuri (fie ele britanice, fie ele romanesti) indeplinesc un rol critic (asumat mai mult sau mai putin explicit): din cand in cand, ele pun intr-o lumina satirica modurile in care sunt intelese “masculinitatile” in societatile respective. Aceasta nu inseamna catusi de putin ca ele au si o agenda feminista. Tot ceea ce fac este sa puna un semn de intrebare asupra catorva idei pe care le dobandim in procesul de socializare. Iar acest fapt este benefic, chiar daca nu este insotit de o critica explicita a atitudinilor patriarhale in contextele respective.

Desigur ca un demers critic nu poate functiona ca substitut pentru un demers emancipator. Cu toate acestea, as sustine ca un demers critic (aici in sens satiric) reprezinta un punct de plecare in directia evaluarii acelor norme si idei pe care le purtam cu noi si le reproducem in societate. Unele dintre aceste idei se refera la rolurile de gen ale femeilor, altele – la rolurile barbatilor. Atat “Monty Python”, cat si “Divertis” prezinta ocazional o perspectiva noua asupra “masculinitatilor”. Cred ca acest lucru nu poate fi neglijat si ca poate oferi o foarte interesanta incursiune in problematica genului social in societati precum Romania si Marea Britanie si, nu in ultima instanta, asupra modului in care sfera publica romaneasca este si ramane dominata de barbati. Aceasta este insa o poveste pe care poate ca o vom spune alta data.

Posted by: ruxi at December 30, 2003 12:15 AM

De asemenea informativ si pe subiect, "De la anatema simbolica la anatema care discrimineaza" de Brindusa Palade, AnALize nr. 3 (1998):

Acest numar se ocup de analiza stereotipurilor autohtone care incurajeaza o larga discriminare de gen. Imaginea femeii conturata de un discurs public ce exploateaza, pentru a avea succes, cliseele patriarhale existente, sta sub semnul functionalitatii. O femeie nu e privita de obicei de ochiul public ca o persoana, ci ca o faptura ce are fie utilitate casnica sau materna, fie rolul de a produce emotii sexuale barbatilor. Mama, gospodina sau femeia de consum sunt astfel functiile „esentiale" ale femeilor in societatea romaneasca de astazi. Cat de „esentiale" sunt de fapt aceste functii putem vedea daca reflectam mai atent la felul cum au fost constituite.

Aceste „functii" ale femeilor sunt definite in registre simbolice. Aceasta inseamnã ca ele apar impliciti in discursul public si privat. Dar discursul continua, prin vehiculare, sa regenereze simbolurile pe care le valorifica. Cercul e, prin urmare, vicios. Daca nu apeleaza la simbolurile din mentalul colectiv, discursul nu are succes. Or, discursul vrea, in general, sa aiba succes. si atunci ce „face"? Fireste, cauta sa se plieze pe simbolurile de succes. Dar simbolurile de succes reiau cele trei „functii" ale femeilor. Asa se regenereaza circular discursul si simbolurile care reduc personalitatea femeilor la rolul de a satisface aceste functii.

Dar aceasta nu e totul. Aceste „functii" ale femeilor opereaza ca niste anateme. Ce inseamnã asta? Înseamna ca rolurile femeilor sunt, prin educatie si socializare, incastrate in aceste trei „functii". Femeile invata despre ele, din frageda copilarie, ca societatea le-ar privi cu multa neincredere daca ar indrazni sa tradeze aceste roluri. Rolurile pe care nu e „recomandabil" sa le tradeze sunt insa absurde intr-o societate ca si aceea din Romania contemporana. Sunt absurde pentru ca intre femei si barbati nu mai exista diferente economice si formative cum erau cele din trecut. Nimic nu mai justifica acum „obligatia" femeilor de a se dedica trup si suflet ordinii private, in conditiile in care au solicitari egale cu ale barbatilor in spatiul public. A face asta e un efort excedentar pe care, in aceste conditii, femeile nu-l mai datoreaza barbatilor. Cu toate astea, femeile cheltuie in continuare acest efort. Cred ca acest lucru se intampla pentru ca, repet, femeile invata din copilarie ca, indiferent de conditii, datoreaza acest efort barbatilor.

Cu toate astea, ele tradeaza uneori rolurile invatate, fara a se interesa de consecinte mai mult decat de libertatea propriei persoane. Din nefericire, aceste femei care sfideaza conventiile sunt inca destul de rare in Romania. Dar, din faptul ca ele exista, putem formula speranta ca numarul lor va creste...
Mai departe, anatemele nu sunt internalizate numai de femeile care adopta „functiile" ca pe standarde de comportament. Anatemele ajung sa sprijine „subtil" argumentele in favoarea discriminarilor de gen. Acest lucru se intampla adeseori si prin confuzia dintre natura si cultura. Pe scurt, argumentul in favoarea discriminarii de gen afirma ca aceste „functii" ale femeilor ar fi naturale. Fiind naturale, se afirma mai departe ca esenta femeilor este data de aceste trei „functii". Este, prin urmare, un argument esentialist. Teoriile feministe (sau o parte din ele) pun insa in discutie aceasta atribuire esentialista. Feministele si feministii afirma ca

aceste atribuiri nu sunt relevante pentru ca ignora complet distinctia dintre natura si cultura si sustin in mod eronat ca tot ce apare cultural ar fi un dat natural. Dar, daca reflectam asupra distinctiei natura/ cultura, putem avea o surpriza. Putem descoperi ca si cele trei „functii" ale femeilor nu sunt altceva decat produsul culturii traditionaliste si patriarhale. Fiind, asadar, culturale, ele sunt si relative. Acest numar ne provoaca sa ne gandim daca, ascultand de aceste „functii" - care devin norme simbolice si reale -nu perpetuam o discriminare care ne afecteaza statutul de persoane.

Cred ca practica acestei discriminari nu afecteaza numai statutul si situatia femeilor. A recunoaste dreptul femeilor de a fi tratate ca persoane si nu ca obiecte cu cateva functii trasate de cultura patriarhala i-ar putea determina si pe barbati sa se respecte pe ei insisi ca persoane. Pentru ca a considera ca rolul celuilalt e numai de a indeplini anumite functii e un mod de a reduce relatia ta cu el/ ea la acele functii. Daca eu as privi barbatii din jurul meu ca pe obiecte care imi pot fi doar de un folos functional (sexual sau de alta natura), as reduce automat raportarea mea la ei la acele functii pe care ei mi le pot satura. Dar asta inseamna ca m-as pune si pe mine, in aceasta raportare, pe acelasi nivel... Or, daca as face acest lucru, ar insemna ca nu ma respect nici pe mine ca persoana... Spun asta pentru ca impresia mea este ca ne respectam pe noi insine cam tot atat cat ii respectam pe ceilalti. Demnitatea mea ca persoana se poate masura dupa modul cum respect demnitatea ca persoana a celuilalt.

Prin urmare, anatemele care discrimineaza nu fac decat sa incurajeze mai departe in societatea romaneasca un climat neliberal. Cred ca acest lucru ar trebui sa ne dea serios de gandit. Pentru ca, daca democratia liberala este cea spre care ne indreptam intr-adevar, ar fi timpul sa intelegem ca dezbaterea în jurul acestor anateme a devenit o datorie morala.

Posted by: ruxi at December 30, 2003 12:20 AM

thanks !!

Posted by: proba at February 27, 2004 03:48 PM

[de la editori: atentie, pericol de voma:]

fete vfrumoase sunt si la noi care se fut la greu mai ales alea din timis si baia mare.Nu este seara de discoteca sa nu futi cate una(ce de CURVE)Acum sunt cam la 4000km de Romania dar las ca vin eu acasa.DIANA DIANA(O SA VEZI TU)

[ruxi: mda, as putea pur si simplu sa sterg acest mesaj misogin, violent, si vomitos -- dar e un exemplu perfect de lucruri la care ar trebui sa cugete un pic dbrom-ul -- si toata lumea, asa ca-l las]

Posted by: at March 26, 2004 01:35 PM