Capcane, alternative

Prizonieri in contradictii capcana

Marturisesc ca sensul “Fermei animalelor “ mi-a scapat initial.
Influentat de tonul capatat in lectura facuta de Europa Libera (in plin regim comunist) am vazut in ea doar dezgustul lui Orwell fata de regimurile instalate de pretinsele revolutii eliberatoare. De-abia acum, dupa zece ani traiti in regim capitalist, am observat ca finalul cartii are un alt sens : o condamnare in bloc a regimului inscaunat prin “revolutie” si a regimului care a produs “revolutia”, o demonstrare a recursivitatii tragice a farsei politice.
Porcii si vechii stapini umani se intilnesc (la ultima pagina a “Fermei animalelor”) pentru a se intelege privind distribuirea dominatiei: fiecare raminind stapin prosper pe mosia lui. Turma este cind condusa in numele luptei cu imperiul extern cind manevrata in numele conlucrarii cu el. Analizind viata lui Orwell si citind atent “1984” se impune urmatoarea interpretare : contradictia dintre stapinii diverselor regimuri e o diversiune care faciliteaza dominatia interna.

Daca aceasta schema este o stratagema inlaturabila sau e o consecinta intrinseca a organizarii politice a societatii – iata o problema majora pentru orice teorie a politicii. Sa ne intoarcem insa la efectele ei practice.

Lectura cartii “Sfirsitul unei iluzii” de Francois Furet pune in lumina fenomenul de capitalizare a dusmanului. Inca din start, Furet arata ca miscarea nazista si comunista au valorificat nemultumirile fata de regimul democratic (incapabil de a evita tragedia primului razboi mondial). Apoi Furet surprinde dialectica capitalizarii incrucisate nazism – comunism. Modul in care “realizarile” comuniste au dat apa la moara retoricii naziste. Modul in care extensia nazismului a revigorat doctrinar tabara comunista (teza antifascismului). Etc. Furet arata foarte bine cum fiecare curent isi bazeaza succesul propagandistic pe denunatarea minciunilor, erorilor si crimelor celuilalt. El uita un singur lucru, pentru a inchide lucararea circular: sa observe capitalizarea pe care regimurile democratice (altfel putrede binisor) au facut-o din lupta cu nazismul si comunismul. La acest capitol, Orwell e mai consecvent.

In loc sa fie cautarea unei solutii la problema organizarii rezonabile a cetatii, politica sa constea numai in exploatarea ilegitimitatii adversarului (adevarat sau simulat) - pentru a mentine un regim avantajos clicii la putere ? Daca modelul Orwell e adevarat si cetateanul se afla intr-o astfel de farsa (capcana, infundatura) - atunci multe dintre opiniile si actiunile noastre politice sint elucubratii.

Aceasta problema e de o importanta enorma pentru noi, care incercam sa intelegem fenomenul comunismului si post-comunismului din Romania. Caci una e sa te plasezi pe pozitii nostalgice (comunismul era totusi bun), alta sa adopti anti-comunism pro-nazist sau pro-capitalist (democratia occidentala e buna si comunismul a fost o ratacire de la ea) si altceva sa crezi in viziunea lui Orwell denuntind farsa aparentelor conflicte doctrinare care ascund interesele izomorfe ale regimurilor dominind prin teroare, manipulare, cirdasire etc. O mare parte din colegii mei anti-comunisti s-au plasat (cazind zic eu in capcana dihotomica) pe pozitii ne-nuantat pro-occidentale. Ii admira inca pe americani, dusmanii regimului sovietic, eliberatorii si emancipatorii nostri potentiali. Sint orbi fata de jocul de putere real american, fata de crimele facute peste tot in cadrul lui, fata de folosirea comunismului ca sperietoare de ciori si alibi pentru propriul imperialism. Orbi sau iluzoriu pragmatici (ne trebuie aliati in lupta anti-comunista). Rusii sint rai DECI americanii sint buni, as rezuma la extrem teza.
Eu cred ca acesti analisti se inseala si principial si pragmatic, perfect simetric cu intelectualii de stinga din vest care s-au uitat cu atita jind catre marea lumina de la rasarit. Culmea e ca intelectualii romanii rataciti prin vest, iritati de animozitatea cu care le este receptata marturia despre crima comunista, sint incapabili sa incerce macar sa inteleaga plingerile anti-capitaliste, pe care le declara din start ca “prostii periculoase de stinga” .

Si asa ajungem noi, victimele unei dictaturi odioase, sa cautam aliante cu stapinii dictaturilor “adversare” comunsimului si nu cu omologii nostri: sclavii celorlalte regimuri (care-si impart orwellian puterea mondiala). Raminind surzi si muti fata de abuzurile si crimele de toate culorile care tulbura harta lumii, suparati ca nemultumitii din regimurile “de dreapta” spera solutii spre stinga (ca si cum noi nu speram degeaba invers), neobservind generalitatea tragediei conditiei cetateanului si nevoia de a ne elibera eventual de farsele doctrinare, ne izolam de ceilalti amagiti si ne taiem sansele de a fi intelesi solidar.

Este uluitor ca victimele unui regim atit de odios ca acela ce a secatuit Romania nu sint prezente in miscarile care pun in discutie legitimitatea puterii politice, nu participa la miscarile de contestatie, ajutindu-le sa evite capcana dihotomica, semnalind experimentul de represiune comunist, ci se multumesc la a cinta imnuri de slava anacronice capitalismului aducator de bunastare. Ride hirbul sclavului resemanat de oala sparta a utopicului …

Aceasta e (cred eu) cea mai mare eroare pe care o face anti-comunismul romanesc. Accepta sa slujeasca cauza “adversa”, cauta prietenia stapinilor lagarului extern, sperind a le deveni acestora slugi credincioase si bine recompensate, intorcind spatele celorlati supusi nemultumiti. Refuza consecvent de exemplu contactul cu critica anti-imperialista, desi Romania e pe cale sa devina din colonie sovietica o colonie occidentala.

Ar trebui sa citeasca mai des Orwell pentru a observa mai usor cum s-au intilnit porcii securicomunisti cu vechii stapini externi in ferma animalelor de la Bucuresti.

Ioan Rosca, 14 noiembrie, Montreal

Completare:
Alternativa perplexitatii asumate

Imi precizez pozitia pe problema regimului politic optim. Din faptul ca am semnalat falsitatea regimurilor “liberale” si “socialiste” REALE ati putea deduce ca eu cred in schimb in calitatile celor teoretice. Ca imi spun: “comunismul real a fost hidos DOAR pentru ca teoria socialista nu a fost implementata corect” [...] sau “liberalismul curat ar fi sanatos dar din pacate a fost inlocuit in anumite locuri din occident cu o aparenta de liberalism” [...]. Da, eu afirm ca practica socialista nu are mare legatura cu teoria, ci e tehnica prin care puternicii spoliaza sclavii prin intermediul statului. Iar cea comunista a fost o crima invelita in fraze goale despre solidaritate. Afirm si ca in numele “liberalismului” marii rechini occidentali domina pestii mici folosind statul pentru a impiedica schimbarea regulilor incorecte ale jocului de “piata”. Dar nu am afirmat ca teoriile folosite de paravan pentru o schema de putere sint valoroase si valide in sine, problema fiind doar coruperea lor prin implementare. Pentru ca nu cred asta.

Si atunci, care e viziunea mea politica ?
Dupa mult zbucium, studiu teoretic al fenomenului politic si observare a evenimentelor din actualitate, am ajuns la parerea ca in problema politica umanitatea s-a INFUNDAT TOTAL si face din pacate mai curind eforturi ca sa nu o recunoasca decit pentru a depasi blocajul de fond.

Pentru a-mi argumenta teza ar trebui sa dezvolt o serie de analize pe sub-probleme, legate de gasirea echilibrului corect intre:
- liberalism al pietei - interventionism de stat
- stat si taxe mari - stat si taxe mici
- traditionalism - modernism
- elitism - populism
- drept natural - utilitarism
- idealism – materialism
- spiritualism- rationalism- pragmatism
- individualism- spirit comunitar
- mondialism- nationalism- regionalism
- egalitarism- diferentialism
- antropocentrism - ecologism- tehnicism
- moralism- selectie naturala
- supunere - participare - delegare
- consumerism - ponderare
- concetrare metropole - distribuire regionala
- “big is wonderful” - “small is wonderful”
- primatul proprietatii (dreptul de a avea) - primatul persoanei (dreptul de a fi)
- multiplicare populatie - reducere populatie
- favorizarea muncii- favorizarea speculatiei
- etc.
Am citit, am observat si m-am gindit suficent la problemele de mai sus incit sa pot semnala ca ne conduc intr-un labirint deschis de argumente contradictorii. Sper sa revin alta data macar cu niste schite analitice pe fiecare punct. Consemnez aici doar concluzia : sintem departe de a rezolva acceptabil problema politica si in plan teoretic, nu numai pe teren! Nici macar nu am gasit primitivele care sa permita o formulare adecvata a problemei - ce sa mai vorbim de structura raspunsurilor si de ritualul arbitrar al argumentarii. Au mijit primele incercari de a funda o Teorie Politica (studiul esentei fenomenului politic) care sa sustina ceea ce se numeste azi “Stiinta Politica” (un fel de sinteza critica de practici si ideologii)- dar ele sint inca timide.

Ce sa mai vorbim de epistemologia teoriei politice ! Asa-zisii analisti politici se fac ca nu au observat marea framintare din secolul trecut legata de fundamentele matematicii, ale fizicii, ale lingvisticii, etc. care a dus la constientizarea problemei epistemologice. Isi continua sofistic acrobatiile “teoretice” precum perorau expertii vraci in absenta medicinei. Urmasii acesora au azi in tolba instrumente noi: microscopul, chimia, genetica, etc. Vor avea si teoreticienii politici de miine un aparat analitic intarit cu instrumente nebanuite azi sau analogia se opreste aici si teoria politica trebuie sa se resemneze la pozitia de vesnica alchimie?

Poate pare aeriana aceasta preocupare a mea pentru legitimitatea aparatului argumentativ al teoriei politice, fata de framintarile realitatilor politice contemporane. Am insa impresia ca dimpotriva, problema pusa aici este vitala in plan practic. Urmarind infruntarile intre grupurile aflate la putere si cele contestatare, observ ca inexistenta teoriei politice autentice intretine un perpetuu joc vicios:

- puterea secreta o doctrina A care o legitimeaza, toti cei interesati in pastrarea situatiei percep profunda validitate a teoriei folosite ca alibi;
- contestatia denunta doctrina A, o data cu regimul pe care ea il acopera;
- se formeaza o miscare alternativa, care cauta o contra-doctrina B din repertoriul unor puteri straine sau care propune o doctrina noua, imaginata arbitrar ca eficace;
- se ajunge uneori la revolta si rareori la rasturnarea puterii, doctrina B legitimind actele taberei revolutionare si devenind apoi dogma de acoperire a intereselor noii puteri;
- implementarea unei doctrine poate fi foarte diferita de modelul teoretic, ori pentru ca e vorba de o teorie-diversiune ori pentru ca e vorba de o teorie-utopie;
- esecul unui regim care pretinde ca pune in practica o doctrina antreneaza compromiterea doctrinei respective;
- dupa multe deziluzii (revolutii esuate in tiranii, teorii denuntate ca utopii), contestatarii puterii au la dispozitie un spatiu tot mai restrins de doctrine necompromise, pe care sa le poata propune ca alternativa; istoria pare a se ingusta, a se sfirsi …. ;
- profitind de rahitismul doctrinar al contestatiei, capitalizind erorile regimurilor alternative, neo-puterea isi legitimeaza pretentia de a ramine la cirma si a pastra regulile de joc: oricum ar merge societatea, ea sustine ca “e mai putin rau decit cu alte solutii’. Gaselnita eficace a lui Churchill este sa apere o boala, aratindu-ne ca au fost boli si mai grele.

Se ajunge astfel la situatia de astazi: desi multi cetateni sint constienti de incorectitudinea, arbitrariul, ilegitimitatea, ipocrizia regimurilor la putere, desi asistam neputinciosi la esecul conditiei politice umane, desi unii isi manifesta haotic revolta si dorinta de altceva, desi unii inca se mai agata disperat de tinichelele unor doctrine compromise sau confiscate, majoritatea oamenilor sint paralizati de sentimentul de zadarnicie si putem spune ca ne aflam inr-o cumplita infundatura politica.
Nu e ciudat? O specie care a gasit drum catre luna, catre propriul cod genetic, catre cele mai rafinate emotii estetice, care a facut pasi mari in directia consolidarii si aplicarii atitor stiinte – nu e capabila decit de o bilbiala penibila teoretica si de o practica arbitrara in directia organizarii oportune a societatii…
Putem desigur banui ca problema aceasta e insolubila la modul absolut sau chiar ca nu exista un proces coerent de rezolvare progresiva, datorita complexitatii enorme si libertatii aflate in joc. Poate ca speranta de a evada din pestera lui Platon, de a ne desprinde din rindul celor de privesc umbrele politice pe peretele cotidian e iluzorie. Dar nu a facut nimeni o astfel de demonstratie. Si nici macar nu e formulata clar teza nerezolvarii temporare sau a chiar a insolvabilitatii, incit pretentiile gaunoase ale doctrinarilor si propagandistilor de toate culorile sa fie dezumflate, iluzia de obiectivitate si legitimitate risipita, conditia microbismuliui politic subiectiv asumata deschis.

Putem banui si o sabotare a procesului de clarificare a problemei politice de catre actorii jocului politic ( pentru a nu pierde legitimitatea cu care pastreaza sau reclama puterea). Stapinii nu au interes sa sprijine iesirea din ceata politica. Dimpotriva. Liderii miscarilor revolutionare pot si ei fi jenati de o privire lucida care ar putea revela ca stiu ce nu vreau dar nu si ce vreau. Numai cetateanul, victima eterna a farsei politice ar putea avea interesul sa perceapa arbitrariul spectacolului. Daca nu cumva prefera si el sa se amagesca…

Poate ca din toate aceste cauze nu vedem izbucind moda meditatiei politice generalizate, nu vedem puse in functie la scara mare centre de cercetare stiintifica ale celei mai mari probleme cu care se confrunta umanitatea. Ne ingramadim in schimb la meciuri de fotbal si spectacole rock, privim hipnotizati buletine de stiri televizate. Stam cu capul de strut in nisipul inertiilor si al miturilor decolorate pentru a nu ramine fata in fata cu haul politic, cu cancerul care ne macina.

Pentru a nu mai continua seria isterica de actiuni revolutionare, pentru a nu adinci labirintul reziduurilor doctrinare in care sintem innecati ar trebui, pe de o parte, sa adincim si pe de alta sa democratizam studiul fenomenului politic.
Cit ii vom mai lasa pe stapinii de toate culorile sa amplifice confuzia de care profita? In spatele relativitatii, ambiguitatii, complexitatii se ascund mafii ordinare care , nu numai ca s-au instalat ca o capusa in inima societatii, dar au inceput sa ne transforme in celule robot?
Nu vedeti ca miscarile de contestatie actuale sint prizonierele tragice ale unei totale confuzii? (Revolta de la Brasov, pe care o comemorez azi prin acest articol este doar un exemplu.)

E timpul sa ne asumam frontal perplexitatea politica? Sa vedem daca se poate trece de ea?

Ioan Rosca , Montreal, 15 noiembrie 2003

Afisat de: Ruxi la data de November 16, 2003 09:48 AM | TrackBack