in numele si pe spinarea noastra:

October 06, 2003

Constitutia Romaniei--Nu spune da, daca nu stii la ce spui da

In mai putin de doua saptamani, pe 19 octombrie, vom fi intrebati, scurt, daca suntem sau nu de acord cu forma revizuita a constitutiei. Pariez tot ce am ca majoritatea celor care sunt chemati la vot habar nu au ce voteaza. Nici eu nu stiu, desi am incercat din rasputeri sa descifrez propunerea de revizuire, legea care guverneaza referendumul si punerea lui in practica, si alte legi care imi paralizeaza neuronii si probabil ca imi scurteaza speranta de viata lucida cu cateva luni.

Unul dintre singurele lucruri de care sunt sigura e ca parlamentul si modul sau de functionare ramane intr-o forma inacceptabila, mai ales daca ne raportam la starea actuala a tarii (si a oamenilor dintre granitele ei): fara vot uninominal, fara o reglementare (necesara) a migrarii politicienilor incotro ii poarta interesul personal, si cu doua camere care se suprapun in atributii si eforturi de a suge resurse de la gura populatiei. Ma infurie gandul ca populatia (sau macar o parte) a incercat, si nu o data, sa schimbe sistemul electoral inspre o democratie cat de cat participativa, insa fara nici un fel de rezultat—de partea cealalta (adica a guvernului), nimic, doar o tacere plina de dispret.

Din discutiile pe care le-am mai auzit pe tema referendumului, sunt mult mai multe probleme. Problema cea mai mare, si de unde pornesc toate relele (cel putin dupa parerea mea), e faptul ca populatia nu stie ce voteaza, iar guvernul (si prietenii lui) au facut tot posibilul sa o forteze sa voteze in necunostinta de cauza. Nu s-a depus nici un efort pentru a face cunoscute schimbarile in lege sau pentru a deschide o conversatie cu societatea (sau diferite segmente ale ei) pe tema lor. Dimpotriva, cei de la putere au abuzat de pozitia lor, folosind resurse (financiare si logistice) care nu le apartin lor, ci restului tarii, pentru a isi impune punctul lor de vedere si a-si promova interesele. Dovada: monstruoasa campanie „spune da” care incearca sa stearga pana si impresia de multivocalitate in arena politica romaneasca si sa confunde (in mintea alegatorilor si alegatoarelor) chestiunea acestei constitutii cu intrarea in U.E., progres social, etc.

Nu spun ca proiectul de constitutie nu are si parti bune, si inteleg de ce unele grupuri (ca de exemplu partidele mai moderate ale minoritatilor etnice) sunt dispuse sa treaca cu vederea celelalte neajunsuri si sa „spuna da.” Bravo celor care au strecurat in lege un pic de decenta si o orientare (cu vreo cateva grade mai mult decat inainte) inspre justitie sociala. DAR NU AJUNGE! O picatura nu ajunge, mai ales cand se vrea ca acea picatura sa coloreze (in roz) griul restului de lege.

Situatia e atat de serioasa, incat oameni care pana acum se aflau la extremele axelor politice sunt de acord ca referendumul ar trebui boicotat intr-un fel sau altul. Nu mi-a venit sa cred cand am realizat ca sunt de acord cu unele din observatiile unui comunicat semnat, printre altii, de Noua Dreapta (mai putin dorinta de a mentiona rolul constitutiv al religiei ortodoxe si de a le da in gura minoritatilor).

Inca ceva—ce pentru mine conteaza, insa nu si pentru altii care si-au exprimat parerea pe tema constitutiei. Desi textul legii, intr-un mod destul de pompos si deschis, garanteaza „egalitatea de sanse intre barbati si femei” intr-o multitudine de chestiuni, o suprima prin modul in care se refera la viata de zi cu zi, si anume nasterea si cresterea copiilor. Copii, conform „progresistei” constitutii a Romaniei, raman, in continuare, responsabilitatea exclusiva a mamei, responsabilitate mascata, ca de obicei, de o „favoare”: anume, concediul de maternitate. Concediul de paternitate nu este mentionat, si deci nu este garantat. Nici macar cei mai „luminati” oameni ai tarii, cei carora le-am incredintat destinele noastre, nu isi pot imagina o lume in care ambii parinti isi asuma responsabilitati egale in cresterea copiilor lor, si in care sufera, in mod egal, consecintele acestei responsabilitati (intreruperea, schimbarea activitatii profesionale, de exemplu).

Nu va pot spune sa nu va prezentati la vot, nici sa votati da sau nu. Va rog, doar, sa va ganditi daca stiti pentru ce votati si sa actionati in consecinta.

Resurse (mersi Ruxi :) ):

- de la guvern, "materialul informativ" (include legea), o declaratie despre revizuire si un tabel comparativ cu modificarile propuse
- constitutia existenta
- modificarile, constitutia curenta, si alte constitutii

-----------------------------------------------------------------------------------------
Niste comentarii din partea societatii civile de la sfarsitul lui august:

Alianta Civică despre Procesul de revizuire a Constitutiei


Alianta Civică consideră, în continuare, că prioritatea absolută în anul 2003, din punct de
vedere politic, pe plan intern, trebuie să fie definitivarea procesului de revizuire a Constitutiei,
ca o conditie obligatorie a remodelării si a restructurării vietii politice românesti.
Alianta Civică si-a făcut cunoscute, în ultimul an si jumătate, de foarte multe ori punctele de
vedere si propunerile privind revizuirea Constitutiei, atât prin comunicate sau scrisori trimise
Comisiei Parlamentare pentru revizuirea Constitutiei si partidelor parlamentare, cât si în cadrul
conferintelor de presă, a dezbaterilor organizate de noi sau a celor din cadrul manifestărilor
Forumului Constitutional. Cu ocazia demersurilor mentionate ne-am făcut cunoscute punctele de
vedere privind:
-modul de organizare a procesului de revizuire a Constitutiei, putin transparent si, drept
urmare, nu suficient de bine perceput de cetăteni;
-functionarea Comisiei parlamentare de revizuire a Constitutiei între unanimităti
nejustificate, mai ales când a fost vorba de interesul componentilor clasei politice, si impunerea
fortei algoritmului, când interesele partidului de guvernământ erau în joc;
-felul nemultumitor în care au fost receptate propunerile venite direct din partea societătii
civile, desi sinteza manifestărilor Forumului Constitutional oferea un material demn de a fi luat
în seamă;
-modul destul de superficial în care este tratată legea fundamentală a tării de către
conducerile celor două Camere si de către majoritatea parlamentarilor, în acest sens bugetele de
timp alocate, atât în discutiile din Comisie pe baza amendamentelor din cele două Camere dar,
mai ales, pentru discutiile în plen din Camera Deputatilor, sustin afirmatia de mai sus;
-transmiterea unei evidente culori politice modificărilor Constitutiei, prin înversunarea cu
care majoritatea îsi impune formulări care o avantajează, de natură, mai ales, populistă, profitând
de marele dezechilibru numeric dintre putere si opozitie;
Recentele dezbateri ale Comisiei parlamentare privind propunerile si amendamentele
senatorilor au pus în evidentă din partea majoritătii credinta în vesnicia celor de la putere,
inclusiv prin formulări care să le întărească pozitia în perspectiva apropiatelor campanii
electorale, constatându-se totodată, comparând cu lucrărike Constituantei din1991, mai putină
dorintă de a asculta si lua în considerare propunerile opozitiei.
Exemple pentru cele afirmate se regăsesc în:
-amendamentul, cu un evident caracter populist, introdus de un senator PSD privind
asigurarea , de către stat, a burselor sociale de studiu pentru copiii provenind din familiile
defavorizate, în locul unei formulări, specifice unei Constitutii, precum spre exemplu, principiul
„solidaritătii sociale";
-Respingerea unui amendament, pe care Alianta Civică îl găseste extrem de necesar, privind
constituirea fondurilor publice si potrivit căruia contributiile la formarea acestora pot fi folosite
numai în concordantă cu scopurile pentru care au fost colectate.
Alianta Civică solicită parlamentarilor, încă odată, să tină seama de propunerile pe care le-a
făcut de nenumărate ori si care pot contribui la dezvoltarea si consolidarea democratiei în
România. Afirmăm că în momentul de fată nu există suficientă vointă politică nici măcar pentru
a discuta o propunere făcută în mod continuu de Alianta Civică - cea privind necesitatea
PARLAMENTULUI UNICAMERAL, idee sustinută, potrivit sondajelor, de foarte multi cetăteni
si organizatii ale societătii civile, potrivit concluziilor Forumului Constitutional, în schimb nu se
doreste modificarea actualelor prevederi privind dizolvarea Parlamentului, chiar dacă acestea
sunt neclare si complicate, iar delimitarea foarte clară a atributiilor celor două Camere nu este
încă realizată.
Alianta Civică apreciază că revizuirea Constitutiei ar fi incompletă fără a fi incluse si
următoarele idei si cerinte:
-Sublinierea rolului societătii civile într-un stat democrat. Necesitatea garantării conditiilor
pentru organizarea si functionarea structurilor societătii civile. (prin articol nou sau modificarea
actualului articolului 37).
-Formularea explicită a separatiei puterilor în stat.
-Desfiintarea „turismului politic" pentru oprirea migrării parlamentarilor (iar ca principiu
general, al tuturor alesilor pe liste de partide) prin pierderea mandatului.
-Eliminarea influentei Executivului în numirea membrilor si coordonarea Consiliului
Superior al Magistraturii.
-Eliminarea prevederilor, încă restrictive (conditia celor câte 5000 de semnături într-un sfert
din numărul judetelor) privind semnăturile necesare pentru o initiativă legislativă cetătenească.
-Rezolvarea situatiei neclare privind emiterea ordonantelor de urgentă prin precizări aduse
sintagmei „în situatii extraordinare".
-Delimitarea foarte clară a atributiilor celor două Camere.
-CSAT să fie desfiintat sau transformat în organ consultativ.
Din păcate, până în momentul de fată, nu sunt suficiente semne că revizuirea actualei Constitutii
va contribui cu adevărat la reformarea sistemului politic.
Alianta Civică îsi va sustine în continuare propunerile de revizuire a Constitutiei, prin
actiuni asemănătoare celei de azi, inclusiv la mediere, dacă va fi cazul, si la votul final, in cazul
în care acestea vor fi ignorate.
În privinta Referendumului, Alianta Civică va sustine participarea cetătenilor numai în
conditiile în care acestia vor fi cu adevărat informati asupra a ceea ce sunt chemati să voteze.

Vă prezentăm doleantele pe care Alianta Civică le ilustrează grafic la Pichetarea Senatului, în ziua de 26.08.2003:
-Noi sustinem idei si principii, formularea juridică vă apartine!
-Parlamentari, ascultati-vă constiinta! Respectati-vă identitatea!
-Formularea explicită a separatiei puterilor în stat!
-Independenta justitiei, prin respectarea separatiei puterilor!
-Fără „turism politic"!
-Respectati societatea civilă!
-Opriti migrarea alesilor!
-PARLAMENT UNICAMERAL
-O.U. în ce „situatii extraordinare" se emit?
-Fondurile publice - numai scopurilor pentru care au fost colectate.
-Eliminati prevederile încă restrictive pentru „Initiativa Legislativă Cetătenească"
-Articol distinct (sau modif.art. 37) pentru SOCIETATEA CIVILĂ (recunoasterea rolului
acesteia, garantarea conditiilor de organizare si functionare).
-Fără ministrul Justitiei în C.S.M.
-Da, Statului national si unitar!
-Referendum în cunostintă de cauză!

Vă multumim pentru atentie si participare,
Comitetul National de
Coordonare

Afisat de: Claudia la data de October 6, 2003 07:37 AM | TrackBack
Comments

aceasta constitutie nu va imbunatati cu absolut nimic viata cetatenilor Romaniei, dimpotriva .

in cativa ani vom deveni chiriasi in propria noastra tara,straini si "minoritatile"(sprijinite di exterior)vor avea controlul tarii.

prin noua constitutie ,despre care nu se stie nici la aceasta data absolut nimic,haosul din guvernul roman si coruptia vor inflori in continuare.


Posted by: alin mihai at October 16, 2003 11:39 AM

aceasta constitutie este o noua vrajeala pe care ne-o baga pe gat cei de la putere pe care nu-i intereseaza de viitorul nostru deoarece ei tot acolo sus vor fi si tot bine o vor duce si poate ca o vor duce si mai bine.doar stiti ca legile de bine sunt pentru cei bogati si invers.nu?

Posted by: Alina at October 16, 2003 03:40 PM