in numele si pe spinarea noastra:
September 16, 2003
Obiectorii de constiinta: soldati pentru pace
de Crina Resteman
Paolo Coehlo ii multumea lui George W. Bush, intr-o scrisoare deschisa, ca a facut ca milioane de oameni sa ia atitudine impotriva razboiului, iesind pe strazi. Este adevarat, am fost multi. La 15 februarie 2003 am demonstrat ca lupta pentru pace nu este limitata de originea pe care o avem, profesia pe care o practicam, varsta sau gradul de implicare in actiuni anti-razboi. S-a creat un mozaic perfect caruia i-am dat cu toti culoare si voce. Si atat de divers incat nu ne-ar ajunge cateva randuri pentru a-l caracteriza, pentru ca spatiul muncii in domeniul pacii este atat de generos, incat fiecare avem un loc. Doar sa vrem sa o facem.
In mijlocul milioanelor de „Nu Razboiului!” se afla de zeci de ani reprezentanti ai unui grup care au facut mult zgomot. Vocea lor s-a auzit in timpul celor doua razboaie mondiale, a celor din Vietnam, Corea, Golf –1991, Golf 2003. Vocea lor se aude, trecand de granitele Israelului. Ei sunt soldatii. Ar fi inutil sa mentionam ca acest zgomot a fost de prea multe ori exprimat prin suieratul gloantelor, zgomotul greu al avioanelor de lupta, al bombardamentelor. Dar totusi, ei sunt cei din prima linie. Iar acest fapt le da un alt fel de intaietate, fiind cei care se afla cel mai aproape de ororile razboiului, martori si victime ale mortii, distrugerii, umilintei, dezumanizarii. Ei sunt cei care pregatesc trupurile moarte ale camarazilor lor pentru a fi trimise acasa. Soldatii, si nu generalii, sunt cei care lupta, si sunt indreptatiti sa spuna „nu”.
Inainte sa ii condamnam ar trebui sa stim ca de multe ori, soldatii nu au – sau nu vad o alta optiune decat armata. Plaga saraciei ii determina pe multi sa intre in randurile armatei pentru simplu fapt ca le este asigurat un adapost si trei mese pe zi. In Statele Unite, de exemplu, armata nu este obligatorie, dar te scapa de cheltuielile zilnice, in unele cazuri de inchisoare, si mai asigura si cheltuielile pentru educatia superioara, odata ce serviciul militar este incheiat. Si mai mult, in unele cazuri, mai ofera si cetatenia SUA. Dupa ce ai murit!! Sa nu ne inchipuim ca soldatii sunt niste roboti! Simpla depunere a unui juramant si supunerea fata de ordinele date de superiori nu inseamna ca un soldat nu are pareri personale si sentimente. Soldatii la care ne referim au constiinta si din aceasta cauza sunt numiti obiectori de constiinta. Sau tradatori, dar aceasta depinde de perspectiva.
In Marea Britanie si SUA, tari ale caror guverne (simplificare de dragul spatiului!) au dat startul razboiului in ciuda puternicei opozitii democratice domestice, obiectorii de constiinta sunt aceia care arata o opozitie religioasa, morala si etica fata de razboi. Si nu este deloc usor, pentru ca refuzul de a lupta inseamna judecata in cadrul Curtii Martiale si posibil, inchisoare, dar acest lucru nu ii impiedica pe unii dintre ei sa obiecteze, iar motivele pentru care o fac nu sunt deloc egoiste, ci trec cu mult de securitatea lor individuala.
Ei sustin prioritatea cheltuielor sociale fata de cheltuielile militare. Folosirea sutelor de miliarde de dolari cheltuite in SUA pentru asa-zisa aparare ar insemna nu doar reducerea, ci eradicarea saraciei, foametei, bolilor, analfabetismului. Odata ce nu ar sprijini nejustificat dezumanizarea unor popoare intregi, nu ar ameninta prin prezenta bazelor militare imprastiate peste tot in lume securitatea comunitatilor in care se afla, nu ar distruge mediul inconjurator prin testarea unor noi tipuri de arme, nu ar sprijini santajul militar, ar creste climatul de incredere politic pe plan international si ar fi eliminata amenintarea terorismului. Nu ar mai exista violenta impotriva unor popoare care, considera obiectorii de constiinta, nu le-au facut nimic rau, nu le-au ingradit libertatea, drepturile civile, nu le-au ranit familiile si nu i-au facut sclavi.
Ei considera ca armata este sursa violentei. Luand exemplul Israelului, se obiecteaza prin faptul ca prezenta armatei in teritoriile ocupate reprezinta o cauza a atacurilor sinucigase ce nu fac “discriminari”. Victimele sunt si palestinienii, si evreii. Armata minimalizeaza si dezumanizeaza. Incepand cu antrenamentele de lupta, soldatilor li se striga in fiecare zi, de catre superiori: „omoara!”, „omoara!”. Sunt obligati sa se bata unul cu celalalt, iar in momentul in care nu sunt de acord, sunt pusi in pereche cu un soldat mai puternic, fiind nevoiti sa loveasca pentru a se apara. Le este folosita si exploatata sexualitatea. In timpul razboiului din Golf din 1991, soldatii ce urmau sa fie la datorie pe bombardiere au fost obligati sa urmareasca materiale pornografice pentru a le creste doza de adrenalina, urmand sa le creasca apoi gradul de violenta prin refulare. Inca din timpul razboiului din Vietnam exista marturii ce prezinta violenta sexuala la care un mare numar de soldati au fost supusi de catre camarazii sau superiorii lor: atingeri, violuri, sodomie. In cazul in care raportau riscau sa fie dispretuiti, pedepsiti sau chiar omorati. Exista departamente de terapie ce se ocupa doar cu reabilitarea celor hartuiti si/sau violati. Solicitarea exagerata din timpul pregatirii militare ii determina pe unii soldati sa recurga la droguri si in unele cazuri, se sinucid. Traumele de care sufera atunci cand se intorc din razboi ii fac sa creada ca viata lor s-a terminat.
Am incercat prezentarea intr-un spatiu foarte restrans a unor informatii privind obiectorii de constiinta, a celor care refuza sa omoare. Important este sa stim ca acestia exista, chiar si in conditiile societatilor in care traim, patriarhale, violente, in care prioritatile sunt gresit stabilite de persoane ce probabil, nu se vor apropia nici pe departe de realitatile pe care le creeaza si alimenteaza. Una dintre cele mai crude realitati este razboiul. Iar daca obiectorii de constiinta si dezertorii sunt considerati tradatori de catre superiori, camarazi, posibil familie si intreaga natiune, ei aleg sa nu ia parte la crime impotriva pacii – ca de exemplu la razboiul din Irak. „Faptul ca o persoana a actionat conform ordinelor Guvernului sau al unui superior nu inseamna ca este eliberat de responsabilitatea prevazuta de legea internationala, dat fiind faptul ca exista o alegere morala” (Principiile Tribunalului de la Nürenberg).