in numele si pe spinarea noastra:
June 18, 2003
Liberal conservator, sau... nu?
Ce deosebeste o pozitie liberala “de stanga” de una “de dreapta”? Si de ce ne-ar pasa? Care sunt criteriile – si avantajele – practice?... In eseul de fata, intentia mea este de a analiza articolul “Liberal sau conservator?” scris de Horia Roman Patapievici (22, ANUL XII, 622, Nr. 6, 5 - 11 feb. 2002) si a folosi aceasta analiza pentru a-mi sustine ideea conform careia principiile si categoriile politice, destul de interpretabile si suple, ca termeni descriptivi, pentru a putea fi utilizate in sensuri si cu scopuri multiple (uneori divergente), devin clare si fixe numai raportate si aplicate la situatii cultural-economico-sociale specifice. Pentru d-nul Patapievici, samburele dilemei “liberal sau conservator” este reprezentat de pozitia fata de traditie. Scopul declarat al articolului analizat este de a arata ca a fi un “liberal sistematic” in zilele noastre inseamna de fapt a fi “conservator”, adica pro-traditii. Eu, pe de alta parte, vreau sa pornesc de la doua intrebari si mai de baza: “De ce ar fi esential sa alegi intre liberalism si conservatorism?” si “Ce inseamna, exact, acest concept al ‘traditiei’?”.
“Fara lupta, nu exista progres. Cei care declara ca iubesc libertatea dar desconsidera agitatia sunt oameni care vor recolte fara sa are campul [...]. Lupta poate fi una morala, sau poate fi una fizica, sau poate fi ambele. Dar trebuie sa fie o lupta. Puterea nu renunta la nimic fara revendicare; nu a facut-o niciodata si nu o va face. Poate ca pe lumea asta oamenii nu obtin tot pentru ce muncesc, dar e sigur ca trebuie sa munceasca pentru tot ce obtin... Afla la cat se vor supune oamenii, si vei gasi exact cata injustitie si nedreptate le vor fi impuse; acestea vor continua pana cand sunt rezistate prin cuvinte sau lovituri, sau ambele. Limitele tiranilor sunt prescrise de cat vor suporta cei pe care ei ii oprima.” Frederick Douglas
Mai mult decat o elucidare semantica, o explicatie istorica sau o clarificare a auto-caracterizarii politice, as propune ca rezolvarea dilemei “liberal contra conservator”, in articolul lui Patapievici ca si in lucrarea de F. con Hayek pe care se bazeaza, reprezinta in primul rind o luare de pozitie impotriva socialismului. De aceea, nu numai liberalismul conservator laudat de Patapievici ci si intregul articol in sine cad intr-un fel in capcana ineficientei si zadarniciei pozitiei de “respingere inconditionata a ideii socialiste” discutate de Hayek (in calitatea acestei pozitii de principiu de baza al conservatorismului). Hayek, in parafrazarea lui Patapievici, recunoaste o problema in faptul ca “socialismul nu poate fi combatut in mod eficient prin conservatorism […] [d]eoarece doar a te opune unui lucru nu te imunizeaza fata de logica lui”, dimpotriva – te apropie si leaga irevocabil de el. Surprinzator, nici Hayek nici Patapievici, care isi bazeaza sentimente si argumente, in mod sistematic, pe exact opozitia respectiva, nu isi aplica aceasta obervatie lor insisi. Eu as adauga ca doar a te opune unui lucru nu dezvaluie suficiente detalii ale conflictului si nu cuprinde suficiente aspecte si puncte de vedere pentru a oferi solutii practice problemelor care determina conflictul. Oricat de justificabila si puternica in sine ca opinie personala si ca reactie reflexa (a constientului sau chiar a subconstientului), opozitia fata de socialism ca motivatie si uber-argument distorsioneaza analiza principiilor, miscarilor, si statuturilor socio-politice.
Iata doar cateva instante din articolul “Liberal sau conservator?” ale acestei distorsionari. Initiativa socialista este azi pe pozitia “celui mai tare” si duce o “triumfatoare […] ofensiva anexionista” (desi acelasi lucru se aplica, mai degraba, la super-puterile lumii – “G8” – tari impinse incontestabil, in comun, de initiativa capitalista). De asemenea, “miscarile considerate in mod aproape unanim ca fiind progresiste” – si aici ele sunt enumerate in treacat – “(drepturile omului, drepturile animalelor, multiculturalism, reetnicizarea identitatilor minoritare [aici trecem cu vederea ca multiculturalismul si reetnicizarea sunt oarecum opuse si multiculturalismul, cel putin, este departe de a fi unanim considerat progresist – n.n.], ecologism, feminism, etc.)” sunt de fapt o noua deghizare a socialismului “dupa prabusirea socialismelor reale” (desi nici una din aceste miscari nu se bazeaza pe sau este macar legata, per se, de ideologii socialiste). In ceea ce priveste pozitia fata de traditie, totul este polarizat: socialismul (stanga) de o parte, restul de cealalta; astfel, stanga devine sinonima cu omul masa, ingineria sociala, guvernarea nelimitata, respingerea totala a “traditiei qua traditie”, schimbarile radicale si prin urmare rasturnarile revolutionare, toate amestecate impreuna, creand un monstru cu naravuri anti-conservatoare si, mai grav, anti-orice-ar-fi-liberal, dar, si mai grav, unul cu o fata comunista. In aceasta paradigma implicita exista doua posibilitati si atat: de a fi liberal-cum-conservator si a sustine omul individualitate (deci libertatile individului) si traditiile, ori a fi “de stanga” si de a avea un program comunist. In sfarsit, mai graitor ca toate, in ultimul capitol despre baza comuna a versiunilor moderne de liberalism si conservatorism, Patapievici observa ca “nici un conservator nu ar putea confunda ‘traditia’ instituita de comunism cu o veritabila traditie, istorica, spontana, naturala” – dand impresia ca isi “pune o dorinta”, si nu demonstrand ca “opozitia la schimbarea cu orice pret nu va fi facuta de un conservator invocand starile de lucruri produse de un regim totalitar”. Aici intervin atatia termeni interpretabili incat nu se poate salva pasajul dincolo de sensul lui absolutist. Efortul este de a arata ca a fi pro-traditie inseamna, in esenta, a fi pro-traditii pozitive. Dar, in paradigma politica stabilita mai devreme in articol, nu poti face distinctia, in mod practic, intre o traditie “buna” si una “rea”. De aceea, argumentul conform caruia conservatorismul si comunismul sunt incompatibile din moment ce conservatorii nu ar sustine traditiile daunatoare nu are greutate si deci nu convinge.
“Cred ca liberalismul e inca in viata -- notiunea ca societatea nu trebuie sa ramana aceeasi, ca avem promisiuni de pastrat... Ce d-zeu a realizat vreodata conservatorismul pentru tara asta? Intotdeauna au contat cei care au vrut sa schimbe situatia in mai bine.” Charles Kerault
In absenta unui “cantar” al valorii traditiilor (eficient dealtfel numai in contextul unui spirit progresist), atitudinea pro-traditie poate duce la sustinerea unor obiceiuri si situatii pe cat de “veritabile, istorice, spontane, naturale” pe atat de aberante, de exemplu: sclavia in Sudul Statelor Unite inainte de Razboiul Civil, statutul femeilor -- in special interzicerea dreptului de vot -- pana in secolul XX, colaborarea Statelor Unite, dupa cel de-al doilea razboi mondial, cu regimuri militare si totalitare in America de Sud (El Salvador, Nicaragua, Panama, Colombia...) si in alte parti ale lumii (Cambodia, Iran, Somalia, Afganistan...) in interese financiare si politice (ca referinta, in Adbusters Magazine nr. 39, ian./feb. 2002, se gaseste o lista semi-comprehensiva a interventiilor militare ale SUA). Uneori, spiritul conservator cere actiuni, aliante si atitudini nefaste. De fapt, nu sunt convinsa ca cei care deplang moartea comunismului in Romania si romanticizeaza perioada comunista nu o fac strict dintr-un spirit conservator (chiar asa cum este el definit in articolul in discutie: as propune ca pentru acesti oameni comunismul inseamna o traditie si “istorica” si “naturala”!… -- terorile, aspectele inumane ale regimului comunist, neconstientizate si ne-raportate la intreaga societate, sunt trecute cu vederea din inertie si lipsa de informare sau directie). Pentru a realiza necesitatea schimbarii, trebuie sa poti privi lucrurile din exteriorul unui anume comfort zone, adica sa ai inclinatia si priceperea de a te distanta, la nevoie, de familiar si "bine-stiut", de status quo, de traditie.
“Nu te indoi ca un grup restrans de cetateni chibzuiti, dedicati, pot schimba lumea; de fapt, este singurul lucru care a facut-o vreodata.” Margaret Mead
Pe scurt, daca vorbim de valoarea traditiilor avem nevoie de o definitie lipsita de echivoc a unei traditii negative/pozitive, de un subiect (cine cantareste traditia?), si de un mecanism de abordare sistematica a schimbarii traditiilor (sau practicilor) negative. Aici, inainte de toate, se gaseste diferenta esentiala dintre liberalismul de stanga si liberalismul de dreapta: in punctul de referinta; Patapievici argumenteaza ceva similar, dar folosind conceptul abstract al traditiei in loc de consideratii practice, cum ar fi accestul diverselor segmente sociale la sistemul de reforma. Pe cand liberalismul de dreapta, conservator, este preocupat de pastrarea libertatilor individului in sensul cel mai traditional posibil (cu alte cuvinte, de bunastarea continua a individului care detine deja libertatile necesare) – o pozitie clara a libertarianismului american, liberalismul de stanga se indeletniceste cu abordarea problemelor ce rezulta din existenta oricarui rau social sau cultural in scopul imbunatatirii situatiei celor afectati, si in cele din urma cu rectificarea raului respectiv.
“The basis of change: educate!/Derived from discussion, NOT hate, NOT myth, NOT muscle, NOT etiquette./Intellect, not 're-elect!'.” Propagandhi
Acesta, in termenii cei mai simpli, este “programul” progresist – accentul fiind exact pe ideea de “progres” (al societatii, luand in considerare toate elementele sale componente). Tot aceasta definitie subliniaza diferenta dintre progresism si socialism – diferenta nedetectabila in analiza lui Patapievici. Mai mult, prin aceasta definitie, progresismul adevarat isi releva atuurile si se sustrage majoritatii acuzatiilor contra pozitiei de stanga (in fond probleme intrinsece si esecuri istorice si sistematice ale stangii).
“Ar fi criminal sa trecem cu vederea serioasele cusururi si insuficiente ale institutiilor noastre sau sa nu utilizam gradul substantial de libertate de care se bucura majoritatea din noi, in cadrul acestor institutii imperfecte, pentru a le modifica sau chiar inlocui cu o ordine sociala mai buna. Cei care acorda putina atentie istoriei nu vor fi surprinsi daca cei care striga cel mai tare ca trebuie sa zdrobim si sa distrugem se dovedesc mai tarziu a fi printre administratorii unui nou sistem de represiune.” Noam Chomsky
Din acuzatiile lui Patapievici in “Liberal sau conservator?”: “nu optiunile pentru anumite valori […], nici adeziunea la anumite principii […], sunt in sine definitorii pentru precizarea pozitiei de stanga ori de dreapta” (progresismul, in schimb, se situeaza clar ca valori si principii intr-un camp ideologic reprezentat cel mai bine de ideea drepturilor omului); “regimul popular si guvernarea nelimitata […] ilustreaza institutiile proiectate de adeptii schimbarilor radicale in vederea transformarii politicii in inginerie sociala” (pe cand progresismul nu presupune nici un regim popular – desi unul “popularizat”, desigur, spre exemplu ca in constitutia SUA – si se opune clar guvernarii nelimitate: conceptul, tipic progresist, de “always speaking truth to power” este el insusi o limita si o tactica de limitare; “ingineria sociala” descrie prea rigid procesul socio-politic, dinamic si flexibil, abordat de progresism – e vorba de “modelare”, in loc de “inginerie”); de asemenea, intre cele doua mecanisme de protest diametral opuse preluate dintr-un articol din 1862 al lordului Acton, cel “de stanga” este “pausal, holist si bazat pe teorii istoriste despre evolutia necesara a lumii” pe cand celalalt este “specific, individual si bazat pe acele elemente ale traditiei care sunt judecate bune pentru ca au functionat bine in trecut” (dar schimbarile abordate in spirit strict progresist imprumuta din aspectele cele mai pozitive si constructiv-intentionate de ambele parti: izolarea unei nedreptati specifice, justificarea schimbarii pe baza unor principii larg-acceptate – dar privite dintr-un unghi nou si raportate la o anumita portiune a societatii; nedreptatea respectiva este vazuta in contextul unor nedreptati sistematice si istorice interdependente – pentru a informa efortul de schimbare si a evita greseli din trecut – iar schimbarea de sistem se produce prin regenerarea sau inlocuirea partilor putrezi ale sistemului).
“Ce este conservatorismul? Nu-i asa ca este aderenta la ce e vechi si deja pus la incercare, impotriva a ceea ce e nou si ne-incercat?” Abraham Lincoln
In ceea ce priveste liberalismul de tip conservator si liberalismul de stanga (sau progresismul), din nou, un argument de baza din “Liberal sau conservator?” este ca “[a]tita timp cat nu sunt implicate schimbari radicale in raport cu traditia, nu se poate distinge, practic”, intre ele: “primul le respinge, ultimul de admite”. Adevarat, doar ca in plus aici intervine problema punctului de referinta: ceea ce ar putea trece drept “schimbari radicale” in ochii unui anumit om intr-o anumita situatie si cu anumite principii s-ar putea inscrie cu usurinta, pentru altcineva, in “procesul de crestere spontana” al lui Hayek (proces pe care “socialistii l-ar ucide, prin planificare”, iar “conservatorii l-ar atrofia, prin punere sub control”). Acest proces de crestere spontana, pretuit de Hayek si interpretat de Patapievici ca fiind “identic[…] cu premisa rationamentelor conservatoare”, coincide, pe de alta parte, cu ideea unui progres necesar si continuu (sau progresism). “Spontan”, ca si “traditie”, este termenul-cheie pentru a explica diversitatea interpretarilor posibile.
Pana aici discutia a fost in principal una de semantica: suntem de acord ca societatea poate progresa cel mai bine printr-un proces de evolutie informat care sa adreseze nedreptati specifice dupa necesitate si pe baza unor principii general-acceptate ca eficace si merituoase; cum numim insa pozitia respectiva – “liberala”, “conservator-liberala”, sau “progresista”? Scopul eseului de fata este de a adauga in aceasta discutie inca un element, mentionat deja, pe care il consider esential: constientizarea rolului jucat de “subiectul” implicat intr-o instanta specifica de schimbare.
“Omul rezonabil se adapteaza lumii; omul nerezonabil persista in incercarea de a adapta lumea lui insusi. De aceea, orice progres depinde de omul nerezonabil.” George Bernard Shaw
Doar in absenta acestui subiect clar definit, poate Hayek sa observe ca “majoritatea miscarilor considerate azi progresiste preconizeaza incalcari ale libertatii individuale” si John Stuart Mill, un utilitarian, poate considera (in 1855) ca “aproape toate proiectele reformatorilor sociali ai acestor zile sunt cu adevarat liberticide” (dealtfel, Mill mai spunea undeva, la fel de intransigent: “One cannot say that all conservatives are stupid people, one can say that most stupid people are conservative.”). Intrebarea necesara aici este “… libertatii individuale a cui?” sau, si mai bine, “… liberticide pentru cine?”. Dau doar un exemplu, extrem ca grad de reforma, al importantei punctului de vedere: abolirea sclaviei in Statele Unite, un proiect in spirit progresist, care a contribuit la starnirea unui razboi civil dar s-a infaptuit in cele din urma printr-o serie de compromisuri politice, a fost, fara indoiala, o miscare ce se opunea anumitor libertati ale unor indivizi (proprietarii de plantatii si sclavi). Din punctul de vedere al acestor indivizi, ideea abolirii sclaviei era radicala, absurda, daunatoare, “liberticida”, dar din punctul de vedere al restului populatiei Statelor Unite (si altor tari) era o idee pe atat de fireasca pe cat era sclavia de nedreapta si aberanta. Dintr-o astfel de consideratie trebuie sa intervina, in orice analiza a pozitiilor politice, conceptul de justitie (socio-economico-politica), justitie pentru cineva anume (dar preferabil vazuta ca beneficiind, in ultima instanta, intreaga societate).
Chiar Patapievici mentioneaza, spre sfarsitul articolului, ca in secolul XIX cei “care pe atunci revolutionau societatea erau liberalii, principala forta de stanga a lumii de tip ancien régime. Pe atunci, liberalii erau progresisti si doreau sa distruga libertatile-privilegiu in favoarea libertatilor-drepturi”. Insa in loc de a fi o relicva a trecutului, cum lasa sa se inteleaga Patapievici, aceasta situatie continua pana in ziua de astazi – este in fond situatia liberalilor progresisti moderni.
“Lumea nu poate iesi din prezenta ei stare de criza cu aceeasi gandire care a adus-o pana aici.” Albert Einstein
Intorcandu-ne la ideea de traditie, acelasi criteriu al ”punctului de vedere” trebuie aplicat pentru a putea distinge intre o traditie merituoasa si una injusta: privita din mai multe unghiuri, “cu mai multi ochi”, ramane ea integra sau nu? Odata ce avem acest “cantar”, singurul lucru care ne mai ramane de asigurat in scopul facilitarii “procesului de schimbare spontana” este un mecanism pentru divulgarea traditiilor “gaunoase”. Acesta nu poate fi decat deschiderea canalelor de comunicare si de actiune civica si a procesului oficial de reforma sociala, pentru a universaliza accesul la acestea. Astfel, acea portiune a societatii afectata de consecintele negative ale unei traditii (mai vechi sau mai noi) va putea initia abordarea nedreptatii respective (in cele mai multe cazuri, asa se aduce in discutie o traditie – un punct de neclaritate pentru Patapievici) si in acelasi timp va primi suportul necesar pentru rezolvarea/eradicarea problemei. In aceasta activitate organica (dar facilitata) consta “spontaneitatea” procesului de schimbare; alternativa este in general stagnarea (ne-spontana).
Pe baza acestei simple idei se deosebeste conservator-liberalismul de progresist-liberalism: primul pune accentul pe libertatile individuale, fara a efectua o analiza a conceptelor de libertate sau de individ-care-“conteaza” (folosind, in schimb, definitiile traditionale ale acestora), pe cand cel de-al doilea pune accentul pe procesul dinamic si practic de asigurare a dreptatii atotcuprinzatoare in cadrul societatii (folosind puncte multiple de vedere si o analiza continua pentru a evalua in mod eficient termenii subiectivi de “traditie”, “individ”, “drept/libertate” si “justitie”).
“Sa iubesti. Sa fii iubit/-a. Sa nu uiti vreodata de propria-ti insignifianta. Sa nu te obisnuiesti cu violenta cumplita si disparitatea vulgara ale vietii din jurul tau. Sa cauti bucurii in cele mai intristatoare locuri. Sa urmaresti frumusetea pana in barlogul ei. Sa nu simplifici ce este complicat sau sa complici ce este simplu. Sa respecti taria, niciodata puterea. Mai presus de toate, sa fii vigilent/-a. Sa incerci sa intelegi. Sa nu treci cu vederea. Si sa nu uiti vreodata.” Arundhati Roy
In incheiere, deoarece am insistat, in acest eseu, asupra aspectului practic al oricarui discurs politic, adaug mai jos o lista de proiecte posibile (in cateva cazuri deja existente, sub o anumita forma) care, oricum ar fi etichetate (progresiste, liberale, de asistenta sociala, de actiune civica), sunt doar cateva initiative pe care le consider necesare in Romania (categoriile in care le-am plasat pot fi folositoare sau nu):
Copii:
Tineret:
Societatea civila:
- Ghiduri/manuale de stabilire a unui ONG, participare civica, activism
- Resurse pentru mediatizarea activitatilor
- Conferinte/festivaluri/tabere pe teme de actiune civica, cu ONG-uri
Economie:
Gen:
-- MULTE MULTUMIRI CRINEI SI DOINEI PENTRU AJUTORUL LOR LA EDITAREA ARTICOLULUI
Afisat de: Ruxi la data de June 18, 2003 05:56 AM | TrackBack